Mi-a rămas privirea pe un tranșeu, aflat în locul unde drumul venind dinspre cabana Diham începe a coborî spre cabana Poiana Izvoarelor.
E greu de spus acolo cît sînt niște săpături relativ recente, ale vînătorilor de munte postbelici, și cît din primul război mondial. Ultima ipoteză e un pic discutabilă, întrucît - oricare ar fi fost armata care a purces la amenajarea tranșeelor - dacă era să ții piept celor de vîrf, aceia îți scuipau (proiectile) în cap, iar dacă aveai a viza în vale, nu stătea inamicul în costița descoperită de acolo să-l iei în cătare.
Aș mai nota crucea-cu-patru-rînduri-de-ochi, reperată încă de acum două decenii lîngă Gura Diham (neatent, nu mi-a mai sărit în ...ochi apoi). Neam-prostul ei mi s-a apărut același, dintotdeauna... Poate-s eu exagerat, dar nu mi se pare de aplaudat vorbitul în numele altora. De pildă al iubitorilor de Bucegi. Și dintre care or fi unii care să nu creadă în ale crucii.
Ciudată mi s-a părut și crucea lui Petre Petrescu, din imediata apropiere. Dumnealui, ori nevasta care a ținut să pună acea cruce, nu s-a gîndit că dacă ne tragem - măcar o parte dintre împătimiții de munte - o cruce acolo (la vremea cuvenită, firește), nu-i deloc o treabă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu