Tunel Posada. Mai exact tentativă de a-l vizita (II)

 Tunel Posada. Mai exact tentativă de a-l vizita (II)

Nu mi-am făcut un plan foarte exact al zilei. Mai exact, de la valea Largă se putea merge pe lîngă calea ferată pînă la pdsul de intrare în Sinaia, dar se putea urca și spre așa numitul Izvorul rece. Nu mi-era drag de el, cît să trec pe la cimitirul de acolo (Șețu), unde e depus de aproape trei decenii nea Florin Ștefănescu (1909-1992).

Spre deosebire de alții, eu unul vizitez cu plăcere asemenea stabilimente, în care văd mai degrabă o carte de istorie plus filosofie, decît niște locuri cu tămîie și lacrimi.

Mica problemă este că nu am mai dat de acel loc de veci (ceea ce nu-i de mirare, căci nu am mai fost pe acolo cam tot de acum trei decenii). Așa că, după cercetări de vreo jumătate de ceas, m-am mulțumit să-i transmit verbal și în aer, gîndurile mele, lui nea Florin. Șia nume că a fost un om tare de treabă, iar mie foarte simpatic. 

Am așa obicei, care mi se trage poate din vremea cînd m-a apucat pe Hornul Coamei a face apelul dușilor care mă precedaseră prin acele locuri. Ceva întrucîtva legionar, a la „Cutare!” „Prezent” (se înțelege că nu mi-a răspuns careva, o făceam tot eu - mai exact în gînd...

Altminteri, cimitirul - plin de verdeață în soare, și plouat totodată din belșug cu o zi înainte, arăta mai degrabă a grădină botanică. 

În același timp, și revăzînd locurile - cu ochiul senectului (eu!), de data asta - m-a luat un pic de disconfort... Mai exact, nu e același lucru să meditezi despre Totul curge... la 30 ani, cu a o face la 60 ani. Chiar vezi că totul curge, mai exact că nu mai zărești prin jur numele pe care le reținusei altădată, a se afla acolo. Nu doar al Tranquillei Coletti (pe care altminteri nea Florin, cu infantilismul lui aparte, nu o înghițise), dar nici pe al generalului Gheorghe Mihail nu l-am mai identificat.

În schimb am dat de Venturini, antreprenorul pe care îl contactau cei de la Hanul drumeților, pentru Casa Peștera. Ori de niște rubedenii (nu mai rețin dacă prin alianță) de-ale lui F. Ștefănescu, și anume (două dudui) din familia Strassman.

Nu știu dacă F.S. este de pus la zid pentru asta, dar nu prea înghițea nici fiica adoptivă (care locuia la Brașov și avea un soț colonel de armată) nici pe nepotul Strassman care locuia în același imobil din Calea Prahovei 28). Dar îngrjiirea crucii lui - om fără copii naturali -  a rămas inevitabil la mîna acelora. În fene...

 

Foarte probabil rubedenii cu August Schiedigen, arhitect aflat la începutul deceniului patru în mediul Alex. Beldie (ce relatează o întîmplare bahic-hazoasă cu acesta), N. Dimitriu și I. Udriște-Olt.

Închei mai tonic...

(dar și conștient că încă o etapă de treizeci ani nu mai apuc, legat de vizite la cimitir Sinaia...).

În rest, e de spus că nu am reușit să regăsesc nici locul lui nea Lehmann, la cimitirul evanghelic din centrul Brașovului (vizavi de Cercul militar), pe unde am trecut acum două săptămîni.

Foarte probabil există însă mai puține șanse ca mormîntul înaintașului brașovean să ajungă părăginit... Acum îmi aduc aminte că îi posta cineva o poză și era o constructie de beton, nu crucea de lemn pe care o văzusem în iulie 1990 (murise cu o lună sau două înainte)...

Dacă tot am adus vorba de acest cimitir, iar strada Lungă pornind din dreptul lui către NV, inevitabil am încercat am imaginat cursa de urmărire în urma căreia a fost arestat Sorin Tulea în iulie 1948, și depus apoi vreme de 16 ani la închisoare...