15 mai.
Probabil, e cea mai frumoasă perioadă a anului.
Spun asta acasă, pe cînd mă pregătesc de mers la serviciu. Lumină solară, la 6 dimineața... Călduț, ca temperatură.
Trebuie puțin sufletului, pentru a se entuziasma.
Dar și pentru a bascula în sens invers.
Rîndurile mele de mai sus se află(doar) un pic datoare și plimbării pe care am făcut-o alaltăieri la Brașov.
Orașul meu de suflet.
Și unde i-am redescoperit și descoperit felii tare frumoase - unele ce pot părea altminteri banale, în ochii altora... Pe pildă preumblatul prin cartierul Valea Cetății (venind, previzibil, de pe Tîmpa). Ori parcul dintre gară și fosta zonă Tractorul.
Pe felie, observam că interiorul meu nu mai e capabil de entuziasmele altor vîrste, în schimb parcă nici nu mai basculează, în seara vreunei zile în care sa simțit minunat, în opusul aducînd înnegurare ori măcar dor de bere...
Sesizasem altminteri fenomenul încă din 1985, cînd, la revenirea din ture montane altminteri brici, ajunsese obicei servitul de două-trei beri în Bușteni. Și cînd i-am zis că nu e o treabă... Am revăzut habitutinea prin 2015, de data aceasta promovată la dor (și achiziție) de vreun pet 2 litri, de la un butic din fața aceleiași gări. Oarece obicei asemănător au mulți confrați, dar asta nu mp oprește să mi-l fi reperat atunci... Azi nu-l mai am, din motive de vicii care ne părăsesc...
Apropo de vicii (și subliniind de despărțire că fu al naibii de plăcut la Brașov...), pe cănd colegii de job discutau/bărfeaud e una de alta, am remarcat că nu pomenesc niciodată despre ale îndrăgostitutului. Cum e / cît de bine e...
Pe felie, mintea a pus de-o explorare a fenomenului, în ce mă privește. Și am sesizat că pe moment sînt îndrăgostit de un bărbat.
Iar de aici intervin problemele.
Dar nu cele condamnate social.
Îndrăgostitul nu e ca în cărți, ca în morala socială. Între altele, nu întreabă, cînd se pogoară. Și nici manifestarea nu îi este pe cît binevoiesc a comenta semenii (din eleganță, nu intru la amănunte, în ce privește unghiul lor de vedere).
Mai degrabă a identifica la așa amoruri ale mele (căci mai fu unul) un dor de tată ideal, de siguranță existențială (nu pariez că în cazul hetero e neapărat ceva diferit).
Pe felie, și trăgînd lucrurile spre recent vizitatul Brașov, inevitabil m-am revăzut acolo inflamat de o duduie pe care am cunoscut acum aproape 50 ani și nu am mai revăzut-o de 46...
Tulbură la fel, dacă nu chiar mai dihai.
Nu întreabă.
E vorba de suflet.
M-am mulțumit să mă simt bine.
Unele au fugit pe cîmpul istoriei montane, mai exact dorul de revedea strada Lungă, pe unde Sorin Tulea spunea că a fost urmărit vijelios și finalmente arestat (1948) - debut al detenției lui de 16 ani.
Tot pe acolo (și după ce nu am reușit să reidentific mormîntul lui Carol Lehmann la cimitirul evanghelic din preajma Cercului militar), am privit indispus, dar curativ, la un cuplu de două jucării stricate, vorba lui Ion Minulescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu