https://anghelmarian.wordpress.com/2024/10/04/mersul-sustenabil-pe-munte/
(asta dacă nu mi-o identifica psihologul vreo teamă de el..)
... dar ceva din mine mă împinge să-mi fac știut punctul de vedere.
Mi-o fi la mijloc și ceva răutate, respectiv deranj că altul se afirmă (așa pare inconștientului meu), iar eu ba - iar de aici să te ții sfîrșit al lumii...
Dar pînă la urmă ele contrabalansează omenescul (asta înseamnă subiectivism și părtinire) din celăalt, fie el îmbrăcat în cele mai frumoase / moderne / comme il le faut haine.
Îmi place să privesc dincolo de aparențe, ori măcar ceva mai departe decît vor regulile sociale (în cazul de față, ale lumii bune).
Or, în cazul de față, mă traversează cîteva idei, în răspăr cu atmosfera respectivelei zone.
Ce se rezolvă, dacă nu mai punem de pildă cortul, ci dormim la cabană? Va atenua asta clamata degradare a planetei?
Am îndoieli. Lumea a treia (sau cum îi mai spune azi) va proceda tot în stilul ei (adicătele cum făcea și Lumea dintîi cîndva).
Nu știu cît sînt rău aici, și cît las pe alții să se îmbete cu apă rece.
Totodată, nu zic cum că Hai, vere, să facem praf planeta Pămînt! Doar văd limitele demersului căruia Marian Anghel i se aliniază.
Totodată, din experiența mea de viață, cît și din ceva știință de istorie, am idee că e de bon ton (prin urmare face bine la sufletul acelor militanți, inclusiv pe calea sentimentului că sîntem superiori altora, care nu-și bat capul cu grija de planetă) să te ocupi de vreuna din, zicea d. Ion Iliescu parcă, problemele globale ale omenirii.
Pe unii în anii 70 ai veacului trecut, îi apucase cu dezarmarea. Iar în anii 30 cu altele, ceva mai acoperite de blam azi (pomenesc doar ideile din „Schimbarea la față a României”).
Sînt lucruri precum moda, care pe de o parte feresc de plictiseala facerii aceluiași lucru, iar totodată lasă sentimentul acelor vîrfuri de lance că sînt mai breze decît restul semenilor.
(deci facem ce facem, și tot la nevoile primare ale ființei umane ajungem, între ele fiind și a te simți superior altor oameni).
Toate cele de mai sus mi-s doar o idee.
Nu știu cum se face însă că lume bună (și cu pretenții) are mari probleme, cînd îi răsare un punct de vedere diferit prin preajmă/la ureche...
Fie și unul formulat onest.
(așa, pentru uzul discuției, mă investighez cum ar arăta un punct de vedere neam prost legat de afirmațiile lui Marian. Ele ar suna în gama lui Vouă vă convine, aveți burta plină, bă!, io n-am cu ce plăti creditul la bancă, și-n general mă c... pe ea, dă grijă a planetei!”
Repet, nu e unghiul meu, dar pot intui și altul...
Ca să nu fie probleme, nu voi stabili etichete la această postare (adică acele cuvinte-cheie, în baza cărora se face căutarea de tip Google).
Repet, în cazul lui Marian A., mă traversează sentimente pendinte de respect (vreun om rău ar putea cerceta ideea), cît și de teamă. Că ar reacționa în vreun fel neplăcut pentru mine, iar de aici pornește eventuală investigație cum îmi fu în familia de origine.
Respectiv cum îi este speciei umane, sub soarele existenței...
Aș adăuga că tocmai mi-am luat o sticlă de bere, dar am zis să nu o încep pînă nu trec astea prin tastatură, ca să nu mi se spună că a grăit alcoolul, nu eu. Iar totodată să nu mă ia mîine un așa-numit SuperEgo de urechi, că cum am avut îndrăzneala să spun cele de mai sus.
Vorbă lungă fiind, stilul meu călește în ale polemicii, iar în același timp de-socializează,
Iar totodată nu reduce grozav din angoasele vieții.
Update
Producînd materiale precum cel menționat, există și o plăcere de a-ți vedea cititorul speriat, angoasat.
Pe felie, la nu știu ce belea a unui apropiat, observam cum se ridică în interior (al meu) o bucurie, că i se întîmplă acel lucru... O să spuneți aici cum că asta e valabil doar la mine. Or, am îndoieli că ni-i altfel, construcția interioară, la toți oamenii. Atîta doar că unii nu-i au voie să se manifeste / nu-și permit să conștientizeze acel de-capul-său din interior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu