Scrise despre istoria mersului pe munte. Materiale Narcis-Mihai Martiniuc (I)

Adi Costache mi-a semnalat acum cîteva săptămîni două materiale, scrise de un cercetător tîrg-mureșean (Narcis Martiniuc), despre Mihai Haret, respectiv Niculae Baticu.

Am apucat să le răsfoiesc mai atent abia acum...

(remarcasem însă abundența citării din Dinu Mititeanu, despre Baticu)

Nu am idee ce reguli animă mediul academic, însă avînd în vedere că respectivele contribuții Martiniuc apar, înseamnă că stilul domniei sale este unul agreat. Asta, deși subsemnatul îi privește cu rezerve eventuala calitate...

Bănui însă că, pe cîmpul menționat, este nevoie de așa poliloghii, cu pretenții de savantlîc.

Bineînțeles, afîrmînd așa ceva, e de uitat ce reușește subsemnatul, respectiv dacă reclamatele rînduri nu pretind muncă, dar și ceva familiarizare cu mediul universitar.

Remarc din start, acolo, un pic de fără cap și fără coadă. Adică pleacă relativ ferm (prin enunțarea subiectului), apoi divaghează. Iar totodată încheie ca în gară, cu firul narațiunii (așa mi-a părut mie barim!) puțin spus neterminat.

În categoria ochilor în soare stă și mențiunea că „studiul își propune să analizeze rolul ideologiilor din interbelicul românesc în dezvoltarea turismului alpin din România”. Or, nu am întîlnit asemenea lupă, în corpul său.

Am simțit nevoia să revăd definiția ideologiei: „Totalitatea ideilor și concepțiilor filozofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii într-o anumită epocă”. Or nu am întîlnit asemenea referiri.

În materialul dedicat lui Mihai Haret, dincolo de reproducerea vorbelor pretențioase ale acestuia (despre care puțini oameni normale se întreabă, ce s-a ales de ele), sînt reproduse date ca de CV ale asociației păstorite de acesta, însă nici urmă din ceea ce poate fi numit spiritul ei de dincolo de tipărituri, de sufletul acelui Turing Club al României (se poate cerceta, firește, cît am  îndeplinit eu din așa deziderat, în capitolul ce am dedicat acelei formațiuni...).

Ca și cum vorbele mari ale lui Haret nu erau de ajuns...

Vezi de pildă cele despre apărarea patriei, unde în 1941 ne-am dovedit absolut nevinovați...

... se apelează și la alți frați de spirit, între ei fiind reprodus copios Emanoil Bucuța. Care scrie tare frumos (în revista „Babe de grîu”) despre mersul pe munte... O face pentru semenii care, totuși, nu prea umblă pe acolo -  categorie în care sînt tentat să-l trec și pe el:

„Expediția a pornit de la Bușteni, pe Valea Cerbului, până la Dihamul și apoi pe brâne și pe poteca Take Ionescu până la Mălăești. Acum brânele erau acoperite de zăpadă se 3 metri, cu coajă, și drumeții au trebuit să se folosească de toate mijloacele tehnice, colțare, hârzoabe, funii și târnăcoape, ca să poată înainta.”

Avînd în vedere brînele plasate între Pichetul Roșu și poteca Take Ionescu, e foarte posibil ca autorul să nu fi călcat vreodată pe acolo...

Este de spus că articolul poate fi trecut în sertarul conservator, căci e puțin înclinat să deranjeze cutume. De pildă acela socotind o tură din 1903 (inventată de M. Haret), pe Valea Horoabei, drept moment de naștere al alpinismului românesc. Ori că ghidul turistic al aceluiași, din 1910 („În munții, Sinaiei, Rucărului și Branului”) este primul de acest fel, de la noi. Același este pomenit ca secretar al Societății Turiștilor din România încă de la înființarea acesteia, ceea ce nu e cazul. 

Pentru simțitul bine interior al categoriei de cititori vizate, patrimoniul în cauză este sporit prin mijloace proprii:

„În perioada interbelică asistăm la evoluția unor alpiniști emblematici pentru România, adevărate legende: Niculae Baticu, Emilian Cristea, Walter Kargel, etc. Alpiniștii români sunt apreciați peste tot în lume acolo unde se practică alpinismul.”

 

(va urma)

PS1

Sublinierile de pe reproducerile alăturate privesc obiecțiile mele

, dar și ideile de aprofundat.

PS2
Îndrăznind un criticism care mi se poate vădi bumerang, nu pot să nu observ redactarea
„ , etc.”, mai exact cu virgulă înainte de „și celelalte”, ori cratima cu spații pusă între numele autorului. Altminteri, publicația se vrea cu circulație europeană...

Mi-a mai atras atenția că autorul redactează „perioada socialistă”, respectiv „nobilimea și burghezia română” - ceea ce e posibil a semnaliza un nostalgic pentru acea perioada 1945-1989...