Mîinile care se spală una pe alta

Lucrez la fierbintele subcapitol (cu nume nestabilit, însă nu ar strica nici cel care se constituie aici în titlu al postării) unde cercetez niște lăudători. Poate din sadismul de a-i pune la zid, poate pentru a cerceta onest ce îi animă...

Legat de acel (omenesc!) procedeu, al mîinilor..., îl regăsesc în rîndurile prietenului Fb Dan Cassasovici:

„ROMÄNIA PITOREASCA Nr 3/2024

Cu mare bucurie am descoperit în acest număr , prima parte a Memoriului de voiaj făcut de străbunicul Haralambie Casassovici în anul 1871

Am încredințat acest memoriu , D-lui Ogrinji, distinsul redactor șef al revistei

Mi-a făcut si bucuria, în PS sa adauge o nota scrisa de mine si sa arate coperta cârtii pe care am editat-o la editura Vremea .

Revista ROMÄNIA PITOREASCA, este o oaza de normalitate, de aer curat si de "călătorii" montane, sau mai turistice .

Apolitica , cu mijloace reduse , redacția revistei aduce cititorilor informații si descrieri deosebite .

Fac publicitate acestei reviste !

Nu pentru a citi urmarea voiajului străbunicului meu , ci si pentru a va bucura de subiectele variate si documentate pe care colaboratorii revistei i le împărtășesc.

Atașez modul în care va puteti abona.

Revista merita sponsorizata , deși ea continua de multi ani cu forțele ei proprii.

Felicitări redacției,

Personal îi mulțumesc D-lui Mihai Ogrinji.”

 

Am îndoieli că RP este apolitică (iar dl redactor șef cu atît mai puțin). Ori că ar constitui vreo oază de normalitate. Cunosc însă binișor ființa omenească, pentru a anticipa cît de prost i-ar pica lui Dan, să-i comunic (și argumentez) așa părere...

Dincolo de asta, principiul răs-pomenit mai sus face ca lui să-i placă grozav-grozav că revista i-a publicat acel material despre străbunic, încîntare pentru care se revanșează în forma postării cu pricina.

Este un caz clasic de așa colaborare, în care nu are nici un rost să întreb despre adevăr, cîtă vreme situația produce atîta plăcere, celor implicați.

(balonul cu pricina rămîne însă extrem de fragi,, de iute săritoriu în aer, la orice îl poate deranja...)

Ca tot egocentristul, mă întreb cum stau la acel capitol.

Aici, din start o parte a curiozității se rezolvă ușor: nu intru în așa joc.

Iar de aici pornește terenul minat/cartofii fierbinți: ce m-aș face dacă aș fi subiectul unui serviciu?

De fapt, mi se furnizează complimente (cam din an în Paște, ce e drept), cărora le răspund. Mai exact ponderat, cum sînt și ele, îndeobște. Căci vin de la oameni cam cu firea mea.

Cam cum oi ședea însă dorința de vorbe mari, precum ale huliților frați vitregi (din capitolul în lucru, despre Alex. Beldie)?...

„Colegii au profitat enorm că era în ani cu ei! Tînărul acesta studios și serios cunoștea deja foar­te bine flora, pătura erbacee și le explica, răbdător, fiecare plantă în parte. La un moment dat toți colegii știau perfect plantele pe care le întîlneau [...] La terminarea studiilor, decanul Vintilă Stinghe a organizat o excursie de studii în Cehoslovacia. Silvicultorii de acolo au rămas ui­miți de cunoștințele de botanică ale studenților români. Categoric această performanță se datora lui Alexandru Beldie (Puiu) care a ajuns, ulterior, savant de renume internațional. Un co­leg bun, altruist, simpatizat de toți. Un prieten de caracter...”

... Aceea refulată din greu, căci nu-mi fac iluzii a fi, prin adîncuri, altfel decît toți oamenii normali (barim din coordonatele geografice ale patriei noastre)?