miercuri, 9 octombrie 2024

Griji

Mă las astăzi dus de valurile unei material mai vehement pe Facebook (v. PS)

Simțind că am depășit limita, în privința jetului care a ieșit din suflet, îmi pun o veche întrebare...

A mea.

Și anume dacă pe un asemenea drum, nu o să ajung ca Fr. Nietzsche.

Și el deborda de idei mari, dar care, spun contemporanii, a înnebunit finalmente.

.

Parcă nu simt totuși să mă pască așa ceva.

.

PS

"Pînă la urmă, denumirea de vîrful Bucura Dumbravă (1866-1926) e una dată între noi, mai exact în grupul lui Mihai Haret (1884-1940). Iar asta, pe principiul-explicație „...Pentru că pot!. Am publicații, iar totodată îndrăzneală, pentru a da hodoronc-tronc acea denumire!”.


[ca opinie strict personală, acel vîrf Ocolit/Bucura Dumbravă face parte din vîrful Omul. nE ca și cum aș socoti că ridicătura de la capătul văilor Mălin și Urzicii e ceva separat de muntele Coștila...]


E urît ce spun, însă careva trebuia să puncteze cele de mai sus.


Dincolo de asta, denumirea vine pe un val de omenesc, acela care consacră ideea că Bucura ar fi fost prima femeie ajunsă la Omul (cum zic de pildă gazeta „Adevărul” și alte surse pe net) .

Semeni care au nevoie de așa zei, la umbra reconfortantă a cărora să-și facă mendrele. Să-și spună: „Păi cum să nu fie ceva de cazul nostru?! Uite ce zeu avem, în ce credem, cine ne protejează! Și ce preocupări înalte avem...”


Există totodată un vehicul pe care ni-l dorim al succesului. Ne asociem mai mulți, căutăm un „autobuz” cu care să răzbim mai sus, între semeni (de pildă că pe noi ne veghează o Bucura Dumbravă și cei din grupul ei de amici), iar astfel pornim spre reflectoarele notorietății.


Ce-i drept, pe acolo există și alții, doritori de așa succes...


Din fericire, aflîndu-ne egocentrici, ni se pare că există doar noi. Și o lume încîntată de ceea ce facem.


În rest, nu fac un secret din faptul că am dormit prost azi noapte... De fapt, cînd nu am dormit prost?


În rest, după toate aceste glume, demne de o Balanță lunecoasă, e de spus că materialu-mi despre înaintașul Beldie avansează greu, dar avansează. Am izbutit să trec peste cartofii fierbinți numiți homosexualitatea respectivului, respectiv contribuția lui tat-su în treaba asta, dar acum sînt reținut de marea iritare ce-mi produseră oamenii de pe acolo (unora le-am zis frații mei vitregi, adică am cercetat cu toții despre nea Sandu, însă nu sîntem la fel).

Totul mi se trage dintr-o chestie de care postasem deunăzi. Și anume oftica de a nu putea fi ca aceia. De pildă să spun că ce nemaipomenită fu cărțulia lui Const. Beldie (tatăl lui Alexandru), pe nume „Glosa spiritului cărturăresc”, 1920.

Ori să vituperez la adresa oamenilor răi care i-au interzis aceluiași nea Sandu ascensiunea la fotoliul de academician, fără să văd „contribuția” dumnealui, la așa nereușită...


PS

Înțeleg perfect dorința unora de a flutura drapelul național, mai exact doar pentru ochii noștri (străinii fiind ocupați să și-l contemple la fel de egocentric, pe al lor). Pricep sentimentul, iar totodată binele care li-l produce în suflet."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu