duminică, 25 aprilie 2021

Prin lumi. Acea inconștient, respectiv conștientă (firește, pe rînd, nu ambele odată...).

 Spuneam de curînd, într-o postare inevitabil viforoasă, că nu voi mai scrie altora.

Ci doar către mine.


Iar, pe viitor, șansa de-a da careva peste așa sticlă aruncată în ocean, fiind pe cît se cuvine.


Acum, rîndurile de aici aflîndu-se totuși pe un blog (adică ceva public), mă contrazic nițel.


Se mai întîmplă.

Mai exact că, umblînd la un inconștient cu semnul cutare, și după acea inevitabilă curățenie/explozie, să te trezești sub rigorile realității.

Și anume că, umblînd în adînc (ori explodînd de pe acolo, căci altfel nu poci pentru ca să deretici, speriat), comportamentul tău redevenit destins conștient să acționeze exact pe dos.


Adicătele - în cazul nostru - să producă lucruri pe dos, al celor declarate pe cînd fusesei tras de furtună pe celălalt tărîm.

(al inconștientului - ori măcar dominat de acela)


Mai pe românește, și total ne-elegant, ajung a mai produce vreo zisă ori alta, în fața semenilor din prezent... 


PS
Apropo de diferența între tărîmuri (fie și teoretic numite sufletești).... 
Nimeresc videoclipul unei piese care m-a dat gata în prima adolescență.
Atmosfera, oamenii sînt altfel decît mi-am închipuit atunci.

Pe deasupra, la un 2021 e și o diferență de etate - dar tot apuc a realiza delicioasele (sic) diferențe, între vîrste și legate de acea piesă...

PS2
Hotlegs, cu acel Neanderthal Man, mi-a pregătit în minte/sufletul locul pentru o plantare ce nici azi nu s-a ofilit.
Gary Glitter.

Alții (mai ales ardeleni cu SEgo solid) s-or jena de așa afirmație.

Eu izbutesc să nu.


Totodată, nu știu care a fost primul, în calitate de ou, respectiv găină.

Ea m-a format pe mine, ori eu am ales-o pe ea, ca (indiscutabil) schelă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu