Indiscutabil, sensibilitatea la (ceea ce ni se pare nouă, a fi) nedreptate...

 Indiscutabil, sensibilitatea la (ceea ce ni se pare nouă, a fi) nedreptate nu e o treabă cu carele să defilezi prin urbe.

Dar priveam la o vorbă inventată de Dinu Mititeanu, ce ajunse a umbla cu prapuri prin urbe...

„Tomi, hai și tu cu noi în Retezat!”

Pe cît de lesne provoacă extaz așa minciună frumoasă între fanii lui Cuxi/Mititeanu, pe atît irită pe subsemnatul.

Firește, am fost printre primii (inamici ori autocercetător psiho), care să privească pe unde-mi stă invidia pe bunăstările altora.

Cred că, totuși, e o banală contuzie între inși gîndind / văzînd diferit lumea...

S-a întîmplat ca subsemnatul să aibă mare orare de minciună.

Aici e fire, picată din cer, cît și educație primită de la alții, și dumneaei sosită tot de pe undeva...

Fără să realizez dacă atitudinea mi-i veche de cînd lumea, ori a sosit odată cu particularitățile senectuții, am probleme și la jobul actual, în fața manifestărilor pur umane. Și în care inșii nu verifică adevarul, celor care le pică sub nas.

Mai exact, dacă acele lucruri le cad bine la inimă (iar aici se poate explora măcar în parte, ce și cum), nu-și pun vreo milisecundă problema dacă acele lucruri nu-s inventate. Și, în general, dacă sînt reale.

Acea vorbă de altădată, cu Tomi cel invitat să vie în Retezat, de felu-i o invenție, are succes (și după decenii) la oameni....

Ciudat, aici, este neverificarea lor de către aceia, dar și săritul meu excesiv/vehement în sus, la așa minciună.

Multă vreme mi-am bătut capul, că mi-i invidie pe bunăstările altora, acea iritare de vreo vorbă neadevărată a lor...

La o adică, poate fi o iritare de trezit fiori neplăcut, și atit. 

Asta, izvorind din neplăcută constatare că nu are explicație. Tulbură nașpa, și atit. 

Oarecum asemănător,. mai exact al lucrurilor ce-ți sar în sus, prin brațe, fără să-ți dea explicații ori soluții, este amestecul dintre iritarea-ți pe cuxisme, în faptul cu faptul că lucrrile emrg de capul lor.

Adică iritarea ta nu va avea mare efecte - în prezent, dar mai ales în viitor...

Iar de aici, rămîne teribila satisfacție din a nu face cap de țară, din așa aiureală.

Mai exact, din faptul că, pornit de-ale sufletului și infinitului (sic) spre așa considerați și atitudini, ele nu vor avea mare efect, în prezent.

Ori a la longue.

Cum naiba să nu te ia rîs nebun, de la ultima constatare?

.

Mă uit la lista de cuvinte-cheie ce alcătuiesc în dreapta postării... Unde trec, aparent din senin, revista RP.

Da, vindicativitatea nu-i o treabă cu care să defilezi prin urbe.

Dar mă traversează.

Iar totodată las altora sportul de a-și masca așa pornire.

De care ursitoarele nu mă întrebară, cîndva, dacă am chef a defila cu așa trăsătură prin viață...