Cu destul noroc, 2020 nu mi-a fost un an rău. Ba chiar am ieșit foarte bine la capitolul călătoriilor, pe munte ori, în general, prin țară.
În ale minții, m-a obsedat binișor teoria (personală, a) cocoonului, mai exact a zonei de confort pe care ne-o confecționăm, pentru a rezista mai bine avatarurilor trecerii prin viață.
Respectivul spațiu călduț, fiind plin cu iluzii, este util, însă foarte fragil influențelor exterioare ce i-ar putea strica rozul (cum arată negrul existențial ce împinge la confecționarea lui e altă discuție, și la care nici dracul nu ar sta să asiste).
Sînt un pic îngrijorat că acea obsesie, a mea și despre Cocoon, nu a lăsat încă locul alteia (căci așa este sănătos, funcționării noastre)...
Pînă una-alta tărășenia cu pricina îmi domină meditațiile, despre cele din jur...
De pildă, citesc o lucrare de istorie (Stalin, Hitler, Antonescu), a unui d. Buzatu, și la butoane îi identific același zeu al cocoonurilor, de sub soare.
Ultimul chef al acelui autor i-ar fi să-i sosească vreun ins, care să se mire/ să contrazică vreo afirmație ori alta, de pe acolo.
Firește, acel condei (și suporterii lui, în ale simțitului bine) vor avea grijă să nu-i pătrundă vreun inamic, în acel spațiu plăcut. Ori dacă se va înființa, acel cîrcotaș, vor uza de mai multe, pentru a nu le fi distrus locul-cel-frumos...
.
Asemănător (era și normal, cîtă vreme se află oameni...) stau lucrurile în tabăra care se dorește fruncea spiritualității contemporane, și anume aceea avînd între portavoci editura Humanitas.
Acolo, d. autor Paraschivescu își poleiește natura umană prin relevatul de inferiorități ale altora. Bineînțeles, dumnealui și comilitonilor le-ar sta mai mult decît în gît curiozitatea vreunuia, că cum de s-au oploșit taman la dumnealor adevărul, credibilitatea plus discernămîntul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu