Unghi teoretic iconoclast...

Forma Facebook:

Un material video pe care îl socotesc pentru istorie... Asta, nu în sensul că urmașii vor sta insomniaci noaptea, din grija și respectul pentru înaintași. Ci că se află pentru cei puțini, din viitor, care vor fi interesați de cele ce-au fost înaintea lor.

https://studio.youtube.com/video/9C9ihJcXfAE/edit

Filmul este și în siajul adagiului că Totul curge [Panta rhei] (am în vedere aici pe toți cei prezenți în sală)... Nu o spun cu vreo deprimare, cît acceptînd realitatea.

Iar totodată încercînd să anticipez, cum îmi voi gestiona inevitabila vîrstă înaintată.

La o adică, e un „traseu” cu nimic mai simplu, decît verticalele montane...

foto Mihai Sava

Completări post-Facebook:

M-am străduit mai sus a fi elegant, cum că Totul curge...

Dar mi-a fost inevitabilă concluzia, privind majoritatea celor din sală.

Și care l-a rîndul ei era alcătuită din numeroase femei, colege de generație cu d. Nicolaescu (nu pot ști exact cît de apropiate au fost acestuia, pe munte).

Pentru că îmi trebuia o gură de aer, la constatarea de mai sus, am meditat că la fel or fi privit și supraviețuitorii epocii Nicolae Bogdan (circa 1910), pe cea de la vreun 1965. Să zicem (acceptați-mi jocul imaginativ), într-o sală a I.P.G.G., în perioada de glorie a secției alpine de acolo.

Inevitabil, am privit la oameni. De pildă la Mircea S...

Tot de neocolit, am meditat pe cît s-a putut la cum voi arăta eu, peste 14 ani. Subsemnatul fiind altminteri nemulțumit încă de acum, de ridurile, de cearcănele, de obrajii căzuți ce posedă. Cum îmi va sta mintea, atunci? Voi da din cap, în sensul gesturilor necontrolate, adică nucă-în-perete, la vreun context oarecare?

În context, de unde sala urmărise cu sufletul la gură speech-ul energic al autorului cărții prezentate (Viorel Nicolescu), a urcat pe scenă Emil Coliban. Mi-a fost o surpriză dezagreabilă. Pe de o parte, pentru că bătea cîmpii. Apoi, a fost (hiper?)critic cu amfitrionul. Cum că, dintre cele trei ture parcurse împreună în Franța anului 1970, nu cutare a fost prima, ci alta. Asta, însoțită de tonul acru aferent. Nu a fost singurul caz. Era vizibilă și dorința de a domina, inclusiv aroganță, acea scenă.

De curînd, la Bușteni, simțisem antipatie față de dînsul (pe care nu o prea avusesem anterior). Acum am realizat că mesajul inconștientului îmi fusese justificat (cu regret completez că ceva similar am simțit acolo și față de d. Dimache).

Inevitabil m-am gîndit cum îi va fi fost relația cu soția Taina. Cît și cum a fost viața copiilor cu Emil, după dispariția soției...

Mi se pare un pic aiurea să te apuci să faci trei copii, cînd tu, și ca femeie pe deasupra, ai damblale din categoria Fisurii Albastre iarna, respectiv a Himalayei (firește, aici privesc și spre mine, om cu doi copii, cît și damblale nu departe de ale Tainei Duțescu-Coliban...).

Firește, pot găsi și argumente în sprijinul celui în cauză (cine se pricepe la așa volute, mai bine decît mine?).

În sală, a luat-o mult mai rău razna un domn (identificat ulterior drept V.N.), care la finalul manifestării s-a apucat a perora cît de la locul lor au fost - în august 1944 - germanii, și cît de ticăloși fură rușii, tot atunci.

Prin jur, mă lămuresc cine e Dan Zincenco, de care tot auzisem. Cît și George Iușco, camarad așezat cu amfitrionul. Pornind de la ultimul, îmi fac mental o scală a modului cum arată confrații octogenari, din sală. Dl. Iușco e la polul pozitiv (pe primul loc e Nicolae Dimache, absent azi, căruia nu i-aș da 85 ani, nici să mă tai!).

Aici, inevitabilă îmi este paralela cu Niculae Baticu. Este drept că el nu avea, în al nouălea deceniu de viață, vitalitatea, dezinvoltura unui V. Nicolaescu. Compensa însă prin autocontrol, faptul că psihicul îi permitea un asemenea lucru fiind o bilă mai mult decît albă. Nici Radu Țițeica (nu departe de starea unui Mircea S. de azi, inclusiv ochelarii de aproape cu dioptrii mari) nu dădea rateuri dezagreabile, în ale minții, ceea ce nu e mirare, cîtă vreme supraveghea la 80 ani doctoratele altora!

Prin sală, o doamnă dezinvoltă (altminteri cu ani multișori în buletin) face poze. ParcăViorel o pomenește fugar la un moment dat, că e Terez(i)a Pupeza, soția lui Mihai. Mă fascinase cîndva în niște poze, altminteri dînsa nefiind chiar tînără acolo. Cum s-ar spune, doctorul a recomandat, cu amendamentul lui Const. Argetoianu însă: este și genul care curăță, pe cel care o socotește femeia vieții lui...

Hm... Fascinația de careva. Iar aici nu e obligatoriu a fi cineva de sex feminin. Am fost întrucîtva legat de Viorel Nicolaescu, mai exact cănd nea Baticu mi-l prezenta elogios (pe cît era firea dînsului în stare), iar în paralel citeam că fusese în asociația „Sănătatea”... Cam tot pe atunci, aflînd că merg la Brașov, nea Nae îmi vorbea de un amic (al lui Viorel) Dan Alboteanu, locuind precum mătușa mea la poale estice de Tîmpa. Aveam cam 28 ani atunci, iar picasem în privit de zei (altminteri nu am ajuns la el, după cum avea nevoie NB).

Ce o mai fo'? Păi, relatînd întîi despre ceie calde, aș pomeni că Viorel Nicolaescu, scrierile lui (una singură la o adică, fie și în două ediții) se află aproape ex-aequo pe podiumul valoric editorial, respectiv uman. Iar de aici, îmi recunosc spășit tendința de a mă amoreza de dînsul...

Risc aici să mi se zică „Ia uite, domne, cum bate ăsta cîmpii! Auzi, amorezat! Mă mir că nu i-e rușine!! De la vîrstă i se trage, deși razna a fost de cînd îl știu!”

Ce e drept, cînd subsemnatul zice așa iconoclaste lucruri, cam totdeauna are în preajmă zise și mai nașpa. De pildă, cum că acel amorezat i se trage (lui Ordean) de la nesiguranța existențială diurnă, așa că sufletul lui, cel de nimeni ascultător (nici de purtătorul său, iar cu atît mai puțin de reguli sociale) se agață și el, de ce Dumnezeu din jur i se pare a identifica. Iar dincolo de ultima idee se află altă foaie de ceapă/varză, și ea de făcut părul măciucă, oamenilor la locul lor (și crezțtori că au reușit să mă prindă, în sfîrșit, la potecuță).

Revenind la d. Nicolaescu, unele afirmații nu s-au potrivit modului meu de a vedea lucrurile (unul pretențios, cu semenii pe care îi apreciez/simpatizez). Mi s-a părut văzător în alb-negru al unor lucruri, deși, după criteriile mele, după o vîrstă e sănătos a lua nuanțele la braț. De pildă optica despre sovieticii invadatori (la 1944) ori comuniștii pe care ni i-au implantat, locului. Similar, i-am întîlnit o formulă peiorativă a celor din decembrie 1989, din categoria așa-zisă revoluție.

Iar aici inevitabil îmi zboară gîndul la un clinci ce am avut cu dumnealui, cînd la o afirmație asemănătoare, i-am spus verde (pe net) că-mi păruse om serios, anterior! Ne-am reapropiat ulterior, inclusiv printr-o cerere de prietenie Fb din partea dînsului, în completare aflînd - chiar la prezentarea de care vorbesc aici - că stilul meu ascuțit i-a fost simpatic de multă vreme.

M-am întins ceva la vorbă...

Trecînd în partea opusă a bărcii, mi-a mers la inimă relatarea despre cum ducea - la vremuri de foamete cincizecistă - mîncare unor fete dintr-un cămin de pe strada Brezoianu, între ele fiind și viitoarea soție, Viorica. Dincolo de tabloul ce a picat la fix unei minți și romantice, ca a mea, am văzut parcursul ulterior al acelei fete, profesional în țară, iar apoi peste Ocean, unde a luat lucrurile de la cap, precum partenerul ei la o adică...

Apropo de performanțele lui Viorel N., dar și de avatarurile personale/familiale din obsedantul deceniu, el oferă informații destul de puține, despre mediul în care i s-au format capacitatea intelectuală deosebită, dar și tenacitatea. Și care nu poate fi decît unul de calitate. Or, dînsul vorbește destul de puțin în acest sens (de pildă ce i-au fost părinții), menționînd doar că au pătimit inclusiv în închisori - dacă am înțeles eu bine deunăzi, inclusiv părinții, ce să mai spun de rudele care făcuseră politică. Am dedus a-i fi fost părinții niște persoane deosebite și prin faptul că au fost detașate la vremea războiului în Basarabia (posibil să fi fost situație asemănătoare și în cazul lui Emil Coliban).

Parcă l-aș întreba despre acest aspect, deși sînt minat de ideea infantilă că deranjez prea mult adultul...