Tenacitate.

Octavian Bortoș, recent:

„Această pagină conține atacuri la persoană, prin următoarele fraze:
– „Ești un dulce, amice Bortoș... Iar totodată ai ceva din acel șarpe, carele atunci cînd are chef de sucombat, iese în drum, să dea vreo căruță peste el...”
– „Doi la mînă, vă aflați hoți dintre cei care strigă «Hoții»”.
Solicit ștergerea frazelor în cauză.”

Dincolo de replica mea…:

„Ce e atac la persoane în formularea «Ești un dulce, amice Bortoș»?
În rest eu nu mă ocup cu atacurile la persoană. Lucrez în schimb cu materialul clientului. Iar acesta din urmă nefiind obișnuit să primească replici, ca ale mele.

Și nu este, pentru că a evoluat într-o zonă socială redusă. Unde există anumite șabloane, inclusiv întru polemici. Unul dintre ele este acuza de atac la persoană (ceea ce nu împiedică pe respectivul să practice exact acel lucru), la care preopinentul (membru și el a cercului de care pomenesc mai sus) se înroșește, dispare din peisaj etc.
Or subsemnatul nu intră în asemenea categorie. Ca urmare, întreabă candid și respectuos, ce e aia atac la persoană. Și ce e rău în asta”

... la așa situație, încerc să înțeleg funcționarea celor ca O. Bortoș.

Din cîte simt, înainte de toate există o tenacitate de-a o ține gaia mațul. Nu simt așa indivizi să stea o secundă, a medita dacă ei greșesc/adversarul are dreptate, pe undeva.
Pentru asemenea cecitate/orbire, îți trebuie o solidă putință de a refula, adevărurile neconvenabile.

Iar de aici pornesc explorare, de ce acele adevăruri sînt atît de neconvenabile. Și-mi par să fie, pentru că așa funcționeză mediul/tribul/gașca respectivilor. 

Nu spun aici că acele reguli sînt de rîs, de condamnat și tot așa, doar încerc să înțeleg lucrurile...

Tendința în cauză dorește a semnaliza înainte de toate, inamicilor din exterior, faptul că ai noștri stau bine la putința de a o ține gaia-mațul. Că sînt tenaci (iar asta însemnînd și că nu uită). În fața unei asemenea însușiri, nu o dată preopinentul – poate mai slab dotat pe felie - se cabrează, începe să se îndoiască a putea duce, pe termen lung, o bătălie cu dușmanul în cauză. 

Care e mai slab de țîțînă, dă înapoi, în fața unei asemenea fortărețe. Între altele,  simte acela, o dispută de durată cu așa adversar l-ar obosi - stare ce naște inevitabil sentimentul de frică.

În paralel, e de văzut cum decurg inevitabilele dispute între membrii găștii, căci sînt oameni, și inevitabil vădind agresivitate inclusiv între ei... Cred că lucrurile se rezolvă prin acceptarea palierelor. Că X este mai tare sau mai slab decît Y. La care inferiorul șede cu capul în pămînt, sperînd totuși la mărinimia celui căruia i-a acceptat superioritatea, respectiv la faptul că se poate ivi și vremea lui, legat de acel șef.

Același simte că și mai rău este să nu aibă grup. Asta, pentru că a viețuit exclusiv într-unul, iar solitarismul îl sperie, întrucît - nepracticîndu-l în timp - îi lipsesc însușirile, pentru așa postură.

În principal însă, lumea de acolo este interesată a servi interesele găștii, în relația cu exteriorul (și în competiție pentru resurse inevitabil limitate). Între altele, dorește a impresiona/intimida prin trenacitatea în luptă ce vădește (dacă nu vădește, și acel grup procedează precum individul care se supune celui mai puternic decît el).


Despre lupta cu alte grupuri, cu toții aflîndu-se oameni, e de spus că metodele nu prea contează. Se merge și aici gaia-mațul, sperîndu-se în intimidarea adversarului, respectiv în captarea simpatiei neutrilor. În caz de eșec, grupul își blindează/ refulează disconfortul, căci orice semn de slăbiciune i-ar fi fatal, în acea arenă inevitabil dominată de Homo homini lupus (care s-a domolit doar aparent, în societatea modernă).

În acest sens, priveam deunăzi o știre de presă…:

„O doctoriță de la Spitalul Județean din Alexandria a provocat un accident rutier în timp ce mergea la serviciu. Femeia urma să intre în gardă la UPU, însă drumul spre spital s-a încheiat cu o coliziune și cu un control al poliției care a scos la iveală că era băută.

După producerea accidentului, situația a căpătat o turnură neașteptată odată cu sosirea soțului doctoriței. Conform relatărilor din presa locală, acesta ar fi încercat să își asume responsabilitatea pentru coliziune. Bărbatul i-ar fi explicat celuilalt conducător auto că femeia este medic la UPU Alexandria, că întârzie la serviciu și că trebuie să ajungă cât mai repede la spital pentru a intra în gardă, în încercarea de a o salva din această situaţie. Explicaţiile lui, însă, nu au avut niciun rezultat, întrucât martorii prezenţi la eveniment au confirmat că la volan se afla doctoriţa de la UPU.

În cazul conducătorului autoutilitarei, etilotestul a indicat un rezultat negativ. Pentru medicul Mirela Mirea, însă, aparatul a arătat însă 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că, după testare, polițiștii au dus-o la spital pentru recoltarea probelor biologice.”

Colegii de serviciu al acelei doamne emit următorul material, fără minimă trimitere la culpa respectivei, de a se urca abțiguită bine, la volan. Iar și aceia mizînd (inclusiv pe calea amenințărilor) pe sentimentul de tăvălug pe care l-ar putea naște, în fața adversarilor:

Inevitabil, îmi pun problema aici dacă respectivii slujitori ai lui Hipocrat sînt legați de glie, la acel UPU. Și de ce nu se duc într-un loc sanitar mai liniștit (îi rog să nu-mi vină aici, cu grija pe care o poartă ei pacienților, și binelui lumii în general).
Or nu se duc, pentru că acolo cîștigă bine. Și implicit pot trăi pe picior mare.

Altminteri, respectivii mint fără jenă (bașca trecerea sub preș a băutului), cum că incidentul e minor, iar totodată că reținerea doctoriței (simt că în baza unui articol de lege) este „excesivă, abuzivă și denigratoare pentru întregul personal al SJU Alexandria”

Observ la punctul 1 că nu avea  sancțiuni din partea organismelor profesionale. Cum va fi stat la acest capitol, din partea altor organisme, de pildă cele rutiere?