vineri, 14 noiembrie 2025

Omul normal are nevoie de mituri

... Să zicem acela lui Corneliu Coposu ori al regelui Mihai I.
Ei sînt niște (dumne)zei mai mici. Care pe de o parte îi sînt familiari, căci se află oameni, nu entități neclare din Cer. În același timp protejează, căci ce altceva poate face un om ridicat la amintitul cer?

Dincolo de asta, e de spus că pe acel palier rațiunea dispare.
În consecință nu poți discuta cu asemenea oameni pe bază de argumente, indiferent de nivelul studiilor dînșilor.

**

Nu am cercetat prea mult asupra condițiilor în care ia naștere un mit.
Se pare însă că esențială este suferința omului care stă la baza mitului, dacă nu chiar moartea aceluia, în sprijinul unei idei (nici nu mai contează care).
Cele două elemente ne aduc aminte de propria vulnerabilitate, iar implicit de nevoia unui păzitor, în afara lumii acesteia.

**

Mitul este precum cultul lui Arsenie Boca.
Este un zeu pe care avem sentimentul a ni l alege singuri, diferit de situația sfinților din calendar, care ne sunt oferiți (cam de nerefuzat...) de alții.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu