vineri, 14 noiembrie 2025

MAKING OF. Scrise de istorie montană.

Nu aș fi bănuit, cînd m-am apucat de explorat viața lui Fanny Seculici (alias Bucura Dumbravă) cu ce șmecheră (sau măcar om deplin, după definițiile mele) am de a face.
Privesc de pildă cum jonglează cu ideea de sfințenie 
(altminteri intuind bine ce vrea publicul - de atunci, însă cel de azi moștenindu-i firea) - să audă.

Cînd vreunul vîntură ideea sfințeniei, el știe că în acel domeniu riscă mai puțin să-l contrazică cineva, respectiv să nu pice lat.
Or.
După ce luptă pînă la 1 întru sfințenii, Iisus și chestii care de care mai înălțătoare, madam Bucura se duce de la 3 - metaforic spunînd, dar ca orientări ale vieții dînsei - la o întîlnire masonică. Aceștia fiind niște tipi dragi bisericilor clasice exact precum sarea în ochi.
Cînd se plictisește de francmasonerie, își ocupă timpul cu teozofia, altă treabă pentru care Dumnezeul creștin, inevitabil, se înnebunește cu simpatia.

De precizat aici că o sumedenie de fani ai lui... Fanny o ridică în slăvi, fără să observe neînsemnata contradicție pomenită mai sus...

**

Deși actualmente o plasez în categoria miturilor noastre montane, Fanny nu și-a bătut capul cu venitorele (adulînd-o sau ba), trăindu-și din plin clipa.
„Statuia” ei a luat naștere după deces, prin străduința unor tipi și mai ales tipe simpatici foc. Iar obiectivi cam tot atît.
N-au avut ei vreo treabă cu adevărul, cu atît mai puțin să cerceteze dincolo de aparențe (le erau prea convenabile, pentru a purcede la așa ceva...).

Fiind primul nostru mit montan de sex feminin (iertați dezacordul, dar nu i-am putut zice „mită”...), îi sînt de explorat dedesubturile.
Și în poate fi descoperit, poate de așteptat, că apostoli i-au fost cu precădere urmașe ale Evei, dar și ceva domni, de care simt că, la disputele părinților din familia lor originară, au luat partea mamei.
În context, privitor la Emanoil Bucuța (lăudător-șef al Bucurei), informațiile existente sînt clare, în acest sens... El lasă numele moștenit de la tată, în favoarea celui matern, de dinaintea căsătoriei. Iar totodată nu va pune gura pe alcool, cum făcea părintele.
Acesta din urmă le va fi avut și cu damele (extraconjugale), întrucît fiul se duce la polul opus, al abstinenței sexuale - situație din care i se naște și extazul-din-depărtare la adresa lui Fanny, cel generator de texte encomiastice...
Dacă tot m-a pălit logoreea, mi-aș expune și o părere fugară despre firea lui Fanny / a Bucurei...
(aici, risc să execut așa numite proiecții, adică să văd la ea - greșit - însușiri negative pe care nu am curaj să mi le recunosc mie. Dar îmi asum asta.)
Mi se pare a fi fost un copil alintat, iar totodată ivit într-o familie îndestulată. În așa situație, are ceva dintr-un mic domn Goe, convins că i se cuvin multe, că în general nimeni nu-i poate pune stavilă. Inevitabil, va rămîne toată viața un copil întîrziat, cramponat în dezinvoltura cea lipsită de opreliști de altădată.
Totodată, întrucît părinții par să-și fi dorit un fiu, se pliază pe un comportament întrucîtva masculin, cu multe îndrăzneli, de pildă în ale muntelui.
Refuză totodată cu obstinație cele repartizate de Specie femeii, și anume procreație (instinctul îmi spune că nici la acte sexuale nu s-a înghesuit, prea ține să i se adreseze lumea cu „domnișoară”...)

Firește că, odată ieșită din ograda copilăriei, apar pîrleazuri, interdicții. Dar se descurcă.

Pe de o parte evită locurile unde nu i-ar fi acceptată postura de vedetă. Iar totodată caută un teren unde să poată da 'reprezentații'.
Îl găsește în preajma reginei Elisabeta, iar asta în baza atracției contrariilor. Aici întrucît, foarte probabil, dintr-un posibil dispreț față de proprii părinți, nu apucase a se 'clădi' prea bine în ale ideilor, preia unele de la suverană, îndeobște supuse modului romantic de a vedea lumea ale acesteia.

Dacă tot e la Peleș, Fanny adoptă și gesturi filantropice (predînd de pildă religia - inevitabil ortodoxă, ea fiind catolică... - unor copii nevoiași), cît și apetitul Elisabetei pentru portul popular românesc, ori adorația pentru țăranul român (una, firește, la fără frecvență...)
Regina, la o adică, îi va da și pseudonimul literar, cel de Bucura Dumbravă.

Vor rămîne împreună (Fanny nefiind-i totuși unica simpatizată) pînă la decesul Elisabetei, despre care eroina noastră va scrie mai mult decît elogios (era și în interesul său...) ulterior.

Cam așa arată profilul ce am în lucru, privitor la amintita înaintașă a noastră, prin munți. Admit că el diferă binișor, de rîndurile privind-o pe Bucura Dumbravă cu care ați fost obișnuiți...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu