Aflări

Citesc o prefață la o carte de Bucura Dumbravă și mă surprinde părtinirea acelui condeier.

Mai exact, un Mateiu Caragiale ia în derîdere un grup din care făcea parte și Bucura, că dansau în costume populare românești însă nu cunoșteau limba. 

 Iar prefațatoarea obiectează că Bucura știa românește, căci scria, barim de la un moment dat, în această limbă..

Dar acela se referise la întregul grup, din care nu i exclus ca cel puțin o parte să nu se fi descurcat cu limba română.

(la o adică, consiliile noastre de coroană din 1914-1916 nu se țin în limba română...)

Și pricep un lucru...

Celor din grupul nostru încercăm să le furnizăm nu atât adevăr, cât lucruri care să le domolească inerentele angoase omenești.

După acelea le arde buza.

Prin urmare, de pildă textele vizînd suporterii Bucurei Dumbravă au în vedere un fel de legănat în vorbe frumoase, iar totodată sporirea - dacă nu inventarea chiar - de calități ale aceluia, pe care să ni l facă un fel de zeu. 

Iar noi să stăm fără griji la umbra / sub protecția lui.

În același timp, defectele dușmanilor sunt exagerate, în discursurile purtătorilor de cuvânt ai grupului nostru.

Mai exact, acei purtători de cuvânt  practică o agresivitate sporită la adresa exteriorului, lăsând impresia membrului de rând că dușmanul va fi descurajat de așa salvă.