IDEI PUȚINE ȘI FIXE. M. Orginji, de la revista „România Pitorească”...

Am obiceiul, de la o vreme, să-i trimit mesaje, pe mailul publicației. Nu e o treabă, mai ales sub vreo lupă freudiană, dar nu-mi refuz așa gest... 

Astăzi, de pildă, l-am onorat cu cele de mai jos (bănui că, în ton cu eternul său obicei, nu îmi va răspunde, însă va exploda în vreun comentariu, fără să dea nume, în ale revistei sale...):

„Mi-am dat azi cu părerea despre Bucura Dumbravă, pe Facebook.
Iar acolo fiind, după vorba unui personaj călinescian, niște grozave invective.
Firește, fiind un ins scindat, după aia am stat cocoșat de vinovăție, căci cum am putut pentru ca să zic așa ceva!! M-a scos din rahat amintirea caracterizărilor cu carele ai avut amabilitatea să mă tratezi, prin diverse tipărituri...
Iar asta m-a detensionat brusc. Ba mi-am și pus problema s-afirm în viitor: „Io sînt zbanghiu, după cum apreciază și bravul d. Ogrinji... În așa calitate, ce pretenții aveți de la scrisele mele?!”.

Al tăi inimic dintotdeauna,
M. Ordean

DACĂ TOT A VENIT VORBA, rîndurile despre Bucura îmi arată așa:

„ISTORIE A MERSULUI PE MUNTE, la noi.

Afirmații ca ale subsemnatului nu sînt pe toate drumurile, dar tot le îndrăznesc...

Cred că nu există condei mai lesne bătător cîmpii decît al Bucurei Dumbravă (1866-1926). Ba stau și mă întreb dacă fata nu se scrîntise cu timpul la cap (asta, dacă nu cumva se născuse deja, cu așa predispoziție) ...

Sic.

Priviți alăturatul extras.

CE ESTE FOARTE INTERESANT (dar poate de așteptat, căci nici alte mituri - prin definiție - nu sînt cercetate atent), este că sumedenie de oameni laudă din răsputeri amintitul autor. Că ce mare și breaz (la pătrat) este el.

Pentru că ”Les grands ésprits se rencontrent”, cel mai mare „perietor” al Bucurei este Emanoil Bucuța (1887-1946). Orm, nici mintea dumnealui, de pildă într-un articol din ”Gândirea” (1927), nu mi-a lăsat sentimentul unei sănătăți depline.

(m-aș lansa mai greu în așa pretenții, dacă nu aș avea în preajmă caracterizarea - cît se poate de onestă, de terestră - pe care i-o face Const. Beldie, lui Bucuța)

E imprudent să fac așa afirmații (la o adică, nimeni nu recunoaște mai lesne un nebun, decît... un alt nebun!) dar zău că merită punctate acele lucruri.

.

Îmi asum riscul acesta.

.

PS

Omul normal cumpără o carte, îndeosebi pentru c-a auzit la alții, a fi valoroasă, iar apoi o pune în biblioteca-i de intelectual fără să o citească.

Cu atît mai puțin nu o lecturează critic (nu în sensul polemic).

.

Iar dacă prin absurd sesizează ceva în neregulă, buna creștete îl oprește să spună ceva (uneori și sieși) despre hainele împăratului...

Cele lipsă.”

Alt P.S. 

Nu doar datorită explorării prin desișurile „Cărții Munților” am răbufnit în aceste rînduri despre Bucura. Am mai privit și prin altele, de pildă „Pe drumurile Indiei”, scoasă postum, de E. Bucuța.