Subiect complicat. la propriu, cît și la figurat

Legat de prima experiență homosexuală a lui Alex. Beldie, N. Baticu mi-a spus că a survenit la 16 ani ai aceluia, că i-a plăcut, iar totodată că inițiator i-a fost un apropiat al familiei.
Dînd o privire spre apropiați ai familiei avînd în cap pe Constantin Beldie, am remarcat aceste spuse ale scriitorului Ioachim Botez:

«M-am gîndit îndată la Puiu, prietenul meu atît de tînăr și de drag. Ce băiat strașnic e Puiu!... Cum iubește el muntele!”

N. Leonăchescu menționează această afirmație (dar nu din unghiul acestei postări...) ca provenind din  „un amplu eseu intitulat <Iar turismul> [...] scris și publicat de Ioachim Botez, prietenul familiei Beldie. Din păcate, nu s-a putut identifica publicația în care a apărut textul respectiv!”

Iar Leonăchescu aflînd de acel material dintr-un „plic [...] cu decupajele unor articole de presă referitoare la turism”

**

Ioachim Botez e poreclit între mediul familial al lui Const. Beldie (pe care îl știe din colaborarea la „Noua revistă română”) drept „Mutulică”. 

Ei merg împreună inclusiv la un bal mascat, unde Lucreția nu vede nimic aiurea, în a-și inflama erotic fratele vreme de ceasuri, pentru ca momentul îndepărtării măștilor să-i arate cu cine avusese de-a face).

Botez simte nevoia să se apropie de Constantin Beldie, foarte probabil pe principiul atracției contrariilor. Și va relata despre legătura lor în volumul „Însemnările unui belfer”, 1935, mai exact în capitolul „Trufașul meu prieten”.

Nu e deloc un text elogios.

E descris acolo, dincolo de efluviile poetice, un menage a trois, cu mențiunea că al doilea bărbat al echipei nu participă la cele erotice (ale masculului alfa, cu femela - mai exact amanta, căci masculul cu pricina e însurat). În schimb îi urmează asemenea unui cățeluș, foarte posibil dornic de inițiere, în genul de viață, în firea celui numit - în acel mediu cvasiintim - Tătoi.

Foarte probabil acel apelativ, Tătoi, are sensul de tată primitiv, grosolan, căruia, ca persoană, îi vor fi alăturate caracterizările din filele pe care le reproduc mai jos.

Nu știu cum a primit Tătoi aprecierile de mai sus. Respectiv, dacă cei doi au mai fost prieteni și după apariția volumului (asta, presupunînd că nu vreo ruptură anterioară a făcut posibile acele mărturisiri publice...).

O idee despre firea lui C. Beldie avea pînă azi, însă sentimentul pe care îlam - după lectura foilor reproduse mai sus - este usca totul în jur. Între altele, pare să fi solicitat mult de la cei din preajmă, însă răsplată era doar faptul augusta lui persoană i-a îngăduia prezența acelor mititei în preajmă.

Spuneam anterior despre bănuielile-mi privind relația lui Ioachim (Botez) cu Alexandru. Or acesta din urmă e și el un satelit, în neputință de a evada de pe orbita planetei în cauză. Prin urmare, nu ar trebui să mire dacă și-a găsit un confident, iar ulterior chiar mai mult, în persoana lui Mutulică Botez.

E de notat în context că, deși îi separă nu puțini ani, Botez ascultă cu atenție destăinuirile lui Alexandru, care simte nevoia să îi vorbească inclusiv de cum îi era la școală. Cine îi mînca zilele acolo.

Dar și cine era dascăl de treabă.

˙

Să fi preluat Alexandru de la Botez, genul de acoperămînt al capului?

Acea bască precum de pictor?

Ioachim B. vădește totodată, în „Trufașul meu prieten”, o înțelegere a naturii (era fiu de pădurar), spre deosebire de C. Beldie...

PS
Foarte posibil ca C. Beldie și Botez să se fi cunoscut anterior apariției Noii reviste române, cînd amîndoi au fost - o scurtă perioadă - conțopiști (ultimul spune „gardian mâzgălitor de catastife”) la închisoarea Văcăreşti. Primeau 54 lei pe lună.

Spre capătul vieții, Beldie sr. relatează Puiu „[î]mi nesocotește scrisul de astăzi fiindcă «nu produce nimic», nici chiar cît manualele lui de botanică, cu care nu îndrăznesc să mă măsor”.

Scrisul era unul de plăcere, al Memoriilor. La care un om are dreptul, după o viață de muncă fructuoasă. Atîta doar că anii erau unii de restriște. În care banii erau puțini.

Și în care un Ioachim Botez, mai vîrstnic decît prietenul Tătoi scrie la gazete (fie ele și comuniste).

**

În ce privește genul de condei al lui I. Botez, iar opinia fiindu-mi subiectivă din plin, mi se pare asemănător cu al lui C. Beldie, dar mai prăfuit, cît mai neclar.