Pe cît de mari sînt zeii...

(scris la 18 octombrie a.c.)

... pe atît de vulnerabili se vădesc ei. Zic asta nimerind o postare undeva, despre înaintașul Emilian Cristea. Și unde comentariile sînt oprite...

Este valabil la orice instituție sfîntă, să refuze pînă și dialogurile politicoase, cu cei gîndind diferit (despre polemici, ce să mai spun...).

În paralel, credinciosul de rînd nu vrea să vadă că idolul său este atacabil, slab. Asta, pentru că e gata să-l lase baltă (căci, la o adică, slab este și el, cel ce are nevoie de dumnezei, nu de așa ceva are nevoie, peste lume...).
Din fericire, dumnealor religiile mizează pe numărul mare al suporterilor. Pe nevoia lor de zei, dar și de semizei (adică acei intermediari care scriu biblii ori articole precum cel indicat mai sus), dar și capacitatea lor se a se baricada, în fața feliilor de realitate neconvenabile...

PS1
Stau și mă întreb ce e mai rău: să fii singur, ori să-ți stea în preajmă fani care se produc așa:
„Cateva versuri din "Omagiu lui Emilian Cristea" [...]: "Desi te-ai dus din lume plangand prin constelatii / Noi te strigam mereu 'Emilian' / Caci ai ramas un nume cutreierand Carpatii / Si-un ecuson pe-un piept de muntoman..."

PS2
Imi aduc brusc aminte acum, cît a sărit Dinu Mititeanu în sus, de la banala-mi afirmație: „Continui să am dubii [legat de o afirmație a dumitale]”.
Avusesem în vedere un zeu popularizat de dînsul... Acesta risca să se facă țăndări, din nevinovatele vorbe reproduse mai sus.
https://www.turistmania.ro/stiri.php...

**
Nimerit în seara asta pe blogul pomenitului Mititeanu, observ încă o dată că nu ai posibilitatea să lași comentarii. Asta în condițiile în care face afirmații - zic eu - nedrepte, la adresa lui nea Baticu („Adversitatea Baticu-Cristea”).