Vechi.

Lucrurile delicate, de care nu ne vine a vorbi...

(uneori nici nouă înșine)

Mă trezesc uneori, la ai mei aproape 70 ani, că idealizez vreo persoană din preajmă.

Idealizat, nu în sensul social-poetic, ci așa cum își dorește copilul mic, un adult frumos, pașnic plus dumnezeu (adjectiv).

Văd însă că așa pățeam și acum vreo 10-15 ani, cînd, lecturînd cartea de memorii a doctorului chirurg Ion Juvara, mi-a plăcut grozav relația dînsului cu nevasta (Adina, născută Casassovici).

Ce e drept, nu-mi venise deodată pe acel subiect, care avea rădăcini în faptul că Adina suise în prima ei tinerețe prin abruptul Bucegilor (alături de fratele ei, Mircea).

Și atunci, și azi îmi place cum a ieșit acel capitol, cuprins în unicul volum pe hîrtie (nu și în ISBN) ce am semnat pînă azi.

Mica problemă este că au survenit informații noi.

Plus senectute suplimentară a subsemnatului, care te face mai critic la adresa altora (trebuie pentru ca să se descarce cumva și acreala, nu?)

Mica demolare de idoli (doar mică) a pornit odată cu lectura mai atentă a numărului legionar al Buletinului C.A.R. (Clubul Alpin Român), din 1940.

Acolo erau reproduse trei scrisori ale decemvirului Ion Trandafir (executat în noiembrie 1938), între care simpatizanții legionari erau pomeniți Mircea Casassovici, cît și o doamnă Casassovici, de care bănui că era mama primului. 

Mai apoi, am văzut că în familie se făceau donații (firește, pînă la instaurarea dictaturii lui Carol II...) pentru legionari.

Pentru ca de curînd să-mi releve amicul Adi Costache cîteva texte utile, pe amintitul subiect...

Sorin Lavric, „Noica și Mișcarea legionară”

„Verii primari ai lui Noica, Adina şi Mircea Casassovici, au fost duşi la Codreanu [în sensul că cei dintîi solicitaseră acel lucru] de Ion Mânzatti, compozitorul cântecelor legionare...”

În continuare, tot acolo, un pasaj poate străin de subiect, nu chiar de dat la coș:

„Merită obsevat că influenţa lui Codreanu se exercita cu precădere asupra adolescenţilor sau adulţilor a căror vârstă nu o depăşea pe a lui; în schimb, bărbaţii mai în vârstă decât Codreanu reacţionau cu mefienţă, cu dispreţ sau chiar cu invi­die la apariţia lui. Explicaţia psihologică ar fi următoarea: nu poţi să priveşti cu admiraţie pe un om care, fiind mai tânăr decât tine, îţi uzurpă indirect, prin faima pe care o are, potenţialul de autoritate de care ai putea tu însuţi să te bucuri în ochii tinerei generaţii...”

„Adina Casassovici îşi aminteşte: <În anii '30, dacă aveai între 18 și 25 de ani şi posedai o inteligenţă peste medie, nu aveai cum să nu intri în Mişcarea Legionară. Era o modă care plutea în aer şi care ne atrăgea prin spirit de frondă pe care-l puteam arăta unor politicieni pe care îi dispreţuiam sincer. La asta se adăuga spiritul de competiţie dintre noi, genul de întrecere în care toţi au de câştigat dacă au în minte o cauză comună. Iar Codreanu ne dăduse o cauză comună. Mişcarea Legionară a fost o stare de spirit a unor tineri care voiau să sfideze clasa politică şi care găseau fiori de plăcere în riscul pe care-l aducea cu sine sfidarea. Aveam 15-16 ani, mă duceam la sediul din str. Gutenberg nr. 3 şi așteptam să apară Codreanu pe treptele de la intrare, pentru ca apoi să mă duc şi să mă laud colegelor că-l văzusem. Curtea de la sediul de pe cheiul Dâmboviţei era toată ziua plină cu tineri, nimic altceva decât tineri. De exemplu, inginerul Clime, care avea pe atunci între 40 şi 45 de ani, era pentru noi un personaj cu vârstă matusalemică. Îl priveam ca pe un bătrân. Eu arn fost încadrată într-un cuib, la fel ca fratele meu, Mircea, spre deosebire .de Dinu, care a rămas simpatizant legionar...>”

Notații despre Adina Casassovici (după căsătorie Juvara), tot acolo:
„În Noica exista un prisos de atitudine curtenitoare, un surplus de umoare onctuoasă, vădită în tonul aproape mieros al vorbirii sale, şi toate amănuntele acestea nu aveau cum să nu te ducă cu gândul că poartă o mască . Adina Casassovici îi spunea „Episcopul", pentru a-i înfiera manierele...”

„Verişoarei sale Adina Casassovici, la vârsta când copilăria ei se încheia lăsând locul adolescenţei, anume la 16 ani, îi va ţine o pledoarie caldă în favoarea filozofiei, încercând s-o îndu plece, spre binele şlefuirii sale spirituale, să facă lecturi temei­nice din Schopenhauer, Nietzsche sau Kant. Adina îi va da ascultare în privinţa lui Schopenhauer, deşi cartea pe care o primise de la Noica era tipărită cu caractere gotice, dar va renunţa repede când va deschide Kant, dezamăgindu-şi vărul mai mare şi făcându-l să înţeleagă că stăruinţa sa misionară de <episcop> filozofic nu putea fi pe placul unei domnişoare de 16 ani .

„Noica si Miscarea Legionara” (nesemnat, însă pare același Lavric)

„Noica nu a fost legionar incadrat intr-un cuib, ci a fost simpatizant legionar. Iar modul in care Noica si-a manifestat public apartenenta la Miscare a fost unul exclusiv gazetaresc, filozoful roman punindu-si condeiul in slujba Legiunii in doua prilejuri.
Mai intii, la 8 august 1940, in plina dictatura regala, Noica publica pe spezele proprii revista Adsum (titlu latinesc, cu intelesul explicit de „Sunt aici” si cu subintelesul de „Sunt de fata legionari, nu v-am parasit”), revista aparuta intr-un singur numar, ale carei articole, cu exceptia unuia singur, au fost toate scrise de Noica.
Exceptia este reprezentata de articolul intitulat Vai de voi…, semnat „Mircea. K.”, care a fost scris de varul primar al lui Noica, Mircea Casassovici, la rindul lui legionar incadrat. Revista aceasta, neavind parte de o difuzare oficiala, a fost impartita de Noica, din mina in mina, cunostintelor si prietenilor.”

Similar:

„[Const. Noica] revine în publicistică, conferenţiază la Radio; după încercări de câteva luni, în august 1940, el scoate, în două ediţii, revista „Adsum”, număr unic, cu un singur autor, el însuşi – şi doar un articol semnat de Mircea Casassovici, vărul lui....”

Mă simt dator aici cu o precizare. De la depărtarea unui 2024 barim, nu văd unde inteligența adeziunilor legionare... Iar mărețele citate religioase, le-aș lăsa pentru alții. Hm... Să fii inteligent, iar în paralel să nu strîmbi din nas la ideile religioase - fie și emanate de sfîntul cutare ori cutare -, păi este o apropiere pe care eu unul o consider aiurea.


[Alexandru] „Dragomir despre Noica”, de Sorin Lavric

„Seminariile filozofice pe care Noica le găzduia în casa lui din pădurea Andronache. Casa şi-o construise în timpul războiului şi acolo ne poftea pe mine, pe Mircea Vulcănescu, Mihail Rădulescu, Arşavir Acterian sau Adina Casassovici. Programul întîlnirilor îl fixa Noica, şi tot el deschidea întîlnirile cîntînd la armonium o piesă de Bach. Apoi se recitau cîteva poezii din Rilke, urma o expunere filozofică a unuia dintre noi şi ziua se încheia cu discuţiuni colaterale. Era şi mult cuconet acolo, de stofă bună. Şcoala asta nu a durat mult, fiindcă în ‘48 lucrurile se împuţiseră deja rău, iar din ’49 Noica a fost dus la Cîmpulung....”

Citisem despre acele întruniri, dar nu aveam de unde ști că participa și Adina Juvara la ele (se înțelege că era dreptul dînsei, să o facă).

Opțiunile de tinerețe ale lui Mircea Casassovici au fost menționate în catastifele Securității, în anii comuniști. Ca urmare, între cei care îl frecventau pe Const.Noica (altminteri vărul său), era menționat și „Casassovici Mircea, str. I. L. Caragiale, 35, inginer, fost legionar”

Dincolo de toate acestea, nu pot să nu remarc faptul că dl. Dan Casassovici nu amintește nimic de așa înclinații politice ale tatălui său, în saga familiei ce a publicat. Dînsul fiind om, se ferește să-și bată cuie în talpă, amintind de trecutul verde al tatălui, respectiv vărului acestuia.

Mă întreb uneori cît ar exploda, dacă i-aș comunica aceste idei ale mele.

Mda, acea explozie de care-l simțim în stare pe interlocutorul nostru, și datorită căreia nu-l mai indispunem, cu vreo idee sau cerere a noastră...

PS
La chestiune, nu vei vedea vreun entuziasmat de Bucura Dumbravă să informeze că ea era mason. Ori că nu le avea cu Dumnezeu. Sau că nu a avut vreo slujbă în viața ei (la o adică, nici Mihai Gold-Haret nu s-a înghesuit la așa ceva...).

Le-ai strica personajul, sub a cărui umbrela protectoare și sfîntă se refugiază.

Ori se proiectează.

Știu.

Cînd s-a împărțit răutatea pe lumea asta, am fost printre primii la coadă.

Că veni vorba, cine a împărțit, atunci, răutatea?

Bunul Dumnezeu, cumva?