Dincolo de părerea-mi că autorul de mai sus nu a urcat pe munte (dar își dă cu părerea), iar publicul său nici pe atît, nu cred că aș putea oferi vreo motivație, a atracției pe care o am pentru munte... Și, slavă Domnului, două-trei vorbe pot lega, pe vreun subiect oarecare...
E un tras de ață, și gata.
Pe felie, de vreo două luni am făcut pasiune pentru un loc din preajma Bucureștiului, care e vai de steaua lui (rudă bună cu degradarea decorului din abruptul montan), dar cînd stau mai prost cu sufletul, la dumnealui dau fuga pentru reconfortare.
E vorba de un triaj dezafectat, între linia de centură a Bucureștiului și așa-numitul CET Progresul.
Dacă dînsul-Sufletul se simte bine acolo, nu m-am apuc să-l întreb ce-i veni, cu atît mai puțin să strîmb din nas, că ce gusturi tîmpite are...
PS
Meditez că interesul pentru așa locuri o fi vreun exteriorizat al unor (de)construcții similare din interior, care încurcă funcționarea persoanei...
Abia acum privesc mai atent debutul citatului lui Marquez: „Am învățat”.
Nu prea e loc pe acolo și de a verifica, ce am fost puși să învățăm/...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu