ISTORIE. Amănunte noi (II) Ion Trandafir

În numărul verde al Buletinului C.A.R. (2-3-4/1940), Vasile Trandafir spune că fiul său Ion studia la Institutul electroteh­nic. Pe o filă net, e „student la chimie”. Într-o scrisoare către Sorin Tulea, Ion Trandafir menționează: „m-am hotărât să mă fac aviator, pentru că îmi place foarte mult și așa tot nu am nici o meserie”.

PS3

Nu știu cît de reale sînt notațiile unui Laurian Țălnaru, însă despre Trandafir se spun următoarele:

„Pe cât de miscati sau obsedati de o idee sau alta erau unii, pe atât de indiferent si sustras dela toate mi s’a parut Ion Trandafir. Nu-l interesa ce se petrece in jurul sau.
A venit Ia vizetă, m’a salutat în mod obişnuit, legionăreşte, şi a plecat calm, parcă pentru o despartire temporara. De altfel, prezenta lui in inchisoare nici nu se simtia. La discutii nu-l puteai antrena uşor, decat in chestiuni alese din domeniul stiintei pozitive sau tehnica. Cand intâmplător ii revenia curtea vestică pentru plimbare, se urca pe „etuvă”, doar-doar vine un accelerat cu noul model de locomotiva „Malaxa”. Numai spre acest câmp dovedea interes si pasiune.
Clipa părăsirii acestei vieti, a primit-o ca un fapt divers. Niciun fel de regret, nicio adiere de dor, de ura sau de rasbunare! Absolut indiferent.”

În același material (relatînd plecarea celor 14 legionari care aveau să fie asasinați la scurt timp, în pădurea Tîncăbești):

„Primul a fost luat Nichi. In urma lui plecara doi gradati din cordon, după ce prindeau câte doua frânghii din legătura aflată in bratele subofiterului. Nu s’au mai întors….
La un mic interval de timp îl iau pe Caranica, apoi pe Doru… Şi aşa fiecare camarad paraseste grupul, urmârit fiind de subofiterii respectiv cari se aprovizionau, mai întâi, cu frânghiile prevazute.
Ma uitam la ceas si numaram minutele. Pânâ la trei făra un sfert a durat rârirea şirurilor din cordon. Atunci a fost legat cu frânghii Trandafir, ultimul din FRONTUL DE ONOARE AL CAPITANULUI…”

Precum și: 

„Urmează un scurt istoric al acțiunii lui Mihail Stelescu contra lui Corneliu Zelea Codreanu, de la excluderea sa din organizație. În continuare este relatat asasinatul. Asasinii, zece la număr conform relatărilor martorilor, erau membri ai Mișcării Legionare. Opt dintre ei s-au predat imediat. Este vorba despre Ion Caratănase, student, vicepreședintele centrului studențesc, Ștefan Curcă, student, Iosif Bozântan, avocat în Oradea, Gavrilă Bogdan, student, Ion Atanasiu, student la teologie, Radu Vlad, student la teologie, Ion State Grigore, șofer. Reporterul afirmă că ar mai fi participat două persoane, cărora aceștia n-au vrut să le divulge numele, omițând să precizeze numele lui Ion Pele, care se predase și el. Ultimii doi, Ștefan Georgescu, student la teologie și Ion Trandafir, student la chimie, s-au predat a doua zi. Primele audieri au relevat că aceștia s-au înarmat, unii dispunând de câte două arme, plus o toporișcă pentru cazul în care ușa de la rezervă ar fi fost încuiată, după care s-au strâns toți în apropierea spitalului. În jurul orei 18,30, Ion Caratănase a intrat în spital pentru a afla în ce rezervă se găsește Mihail Stelescu, după care a ieșit, grupul așteptând terminarea vizitelor.(ora 19) După ce au văzut pe soția lui Mihail Stelescu părăsind clădirea, împreună cu un grup de prieteni, cei 10 au pătruns în spital în ciuda opoziției paznicului, deplasându-se până la rezerva în care se găsea Mihail Stelescu. Ștefan Curcă a deschis ușa, a pătruns în interior, apropiindu-se de patul pe care stătea întins Mihail Stelescu, strigând: Așa se pedepsesc trădătorii!, după care a tras șase gloanțe asupra acestuia, care a fost omorât pe loc. Ceilalți nouă, au dat și ei buzna în rezervă, descărcându-și armele asupra cadavrului, căruia i-au aplicat și câteva lovituri de toporișcă. În panica creată de împușcături, cei zece au reușit să părăsească spitalul, apoi au oprit două automobile, cerând șoferilor, sub amenințarea armei, să-i transporte la Palatul de Justiție. Se afirmă că la un moment dat, mașinile s-au oprit. Opt dintre atentatori au reușit să ajungă la Palatul de Justiție, unde s-au predat. Ceilalți doi s-au predat a doua zi. La atentatori s-au găsit trei arme, aceștia declarând că pe celelalte le-au aruncat.” (sursa)

Despre sfîrșitul lui Stelescu, lui I. Trandafir îi erau reproduse în Buletinul C.A.R. următoarele:

«Domnul judecător de instrucție spune că eu am împușcat un ca­da­vru, căci era mort când am tras, eu fiind cel din urmă. De unde poate ști el aceasta, când nu era de față? Într-adevăr, eu am fost cel din ur­mă, am tras trei-patru gloanțe, nu am putut mai mult, căci s-a defectat pistolul. Am văzut cum trădătorul [Mircea Stelescu ]s-a sculat, s-a încordat, apoi a căzut pe spate.

În convorbiri cu subsemnatul, N. Baticu mi-a spus că I. Trandafir era cel mai mic dintre cei zece, iar totodată că el a statd e pază la poarta spitalului.