Inaugurarea casei TCR Piscul Cîinelui, 1929

Mihai Marciu postează niște imagini vechi, de munte. 

Identific acolo, după inerente ezitări, adăpostul ridicat de Turing-Clubul României pe muntele Piscul Cîinelui, de lîngă Sinaia.
Și fiind vorba, în acele fotografii, de inaugurarea lui, din noiembrie 1929 parcă.

Gazetele vremii au oferit informații, privind participanții propriu-ziși, ct și preotul care a sfințit manifestarea/casa.

Întîmplător aflîndu-mă familiarizat cu activitatea TCR, îndeosebi a așa-numitei Centrale și a secției sinăiene, am dat apoi a identifica acolo oameni...

L-am descoperit pe Mihai Haret (45 ani, pe atunci), președintele asociației, în centru, cu mustață, lîngă tînăra femeie în alb.

La imaginea de mai jos...

... privirea mi-a fost atrasă inevitabil de femeia din mijloc. Fiind întrucîtva în centrul atenției acelui grup, m-am gîndit ce persoană feminină ar fi putut primi așa considerație, în acea secție. 

Instinctul mi-a spus că e Wendy Muston (căreia tatăl ei îi dăduse numele unei vile ce avea în proprietate, alături de o alta ce purta numele soției: „Vila Carola”). 

Și într-adevăr, ea pare să fie, dacă o comparăm cu o imagine atribuită fără dubiu lui Wendy, fie și provenind din aproximativ 1950.

(după toate probabilitățile, fotografia este extrasă după una unde apar și copiii lui Wendy, reprodusă pe coperta volumului fiicei Alexandra Noica-Wilson, „Sculați-vă, suntem liberi!”)

Lămurind problema ei, inevitabil am bănuit că în preajmă se află și tatăl ei, Walter. E posibil să fie acesta, din preajma lui M. Haret, și căreia îi era apropiat colaborator. Instinctul, prost crescut, știind că Muston se află printre băutorii (cu stil, firește) ai locului, a identificat acea mică înclinație, pe chipul respectivului.

Plus că știam a fi blond, acela, după cum îl înfățișează și o fotografie din altă sursă, la Casa TCR Peștera.

Văzînd un grup de copii/școlari într-o latură a imaginii, inevitabil m-am întrebat cine de acolo o fi Const. I. Ionescu, învățător/institutor la Școala de băieți din localitate. Iar totodată îngrijitor al Anuarelor Bucegilor, respectiv interpus al lui Haret, într-o polemică din 1939.

Posibil să fie domnul de mai jos, dar fără să pot băga mîna în foc.

Tentantă este și identificarea femeii în alb. Citesc în ochii ei siguranță de sine, îndrăzneală, motiv pentru care mintea ia în calcul să fie Dina Coletti. Ea se va dovedi peste cîțiva ani suficient de valoroasă cît Haret să o numească secretar al secției sinăiene (nume oficial: „...alpină a Bucegilor”), dar și de îndrăzneață cît să îl șunteze pe acesta într-un moment din 1937.

Un alt cadru:

La final, și descoperindu-mi un total ireverențios per-tu în tratarea persoanelor de acolo, un  băgat excesiv al nasului în sufletul lor, mă sancționez, dar și mă întreb un lucru...

Ar mai fi existat contribuțiile subsemnatului la istoria muntelui românesc, în lipsa unor așa defecte?

PS

Cîteva amănunte despre Wendy Muston, căsătorită Noica, al cărei parcurs prin viață a fost ceva mai dur, decît ar fi bănuit zîmbetul ei afișat la 1929...:

(extras din „Sus la munte la izvor”, ed. II) 

°

Pentru a nu mai deschide o postare nouă, și care oricum ar arăta nucă în perete, notez existența unei file net, numită  https://arhimandritulsofronie.wordpress.com/wendy/, și unde fotografia ei este alăturată unui text al acelui prelat.
Nu sînt oferite acolo alte detalii, dar nu pot să fac abstracție aici că fiul soților Noica, Răzvan,  s-a călugărit (sub numele de Rafail).
În paralel, Alexandra ținea să puncteze că „Momentele grele le-am depasit cu credinta in Dumnezeu, care mi-a fost incurajata din copilarie.”

Tot ea: „- Eu sunt cum sunt datorita iubirii parintilor mei.”.
Știu că asemenea gend e vorbe au multă trecere, dar eu le privesc rezervat: nu cred că Răzvan Noica s-a călugărit din prea multă iubire a părinților.... 

PS2
Din interviul Alexandrei reiese că ambii soți Muston au plecat în Marea Britanie, după instalarea comuniștilor la noi: „Erau in varsta deja, aveau 70 si ceva de ani. ”