Una din marile probleme pe care le am cu alcătuirea noii forme a materialului „Mitul Cuxi Șerban” decurge din faptul că morala socială admite infinit mai ușor zonele roze create prin minciună, decît agresivitatea insului ce ține să demonstreze că acolo e minciună.
Iar de aici teama că insul normal (ba poate și amicii) vor evita asemenea informări.
Un teren foarte minat este și a explora/prezenta ce cred eu că a dus la nașterea acelui mit. Inevitabil te bagi în sufletul cuiva, de pildă al părinților cu Cuxi. De pildă, ce le veni, a porni semnale că le-ar prinde bine (sau măcar unuia dintre ei, în condițiile în care celălalt nu și-a temperat jumătatea) un asemenea cult.
Și care dorință a fost prinsă din zbor de Dinu Mititeanu (lucrurile au ținut un pic de fabula cu orbul și ologul), care altminteri nu ar fi purces vreodată la acea construcție unde a pus decisiv umărul, inclusiv susținînd-o următoarele (numeroase) decenii.
Iar aici, dincolo de îndrăzneala care nu-mi lipsește, mă jenez să fac oarece lumină, deși nu-i deloc o treabă, a subzista vorbele roze însă neadevărate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu