MUNTE. Liliane Eremie-Trohany (partea I)

În 2008, la puține zeci de metri de Crucea Caraiman, pe coama (încă domoală) care se desface spre SE, către strunga de obîrșie a Hornurilor, am dat în iarbă de un discret monument funerar.

Nu cred că apăruse demult acolo, raportat la acel an, căci mi se întîmplă să mai trec prin acea zonă, și nu am reperat-o.

O cruce de marmură, mititică (cam o jumătate de metru), închinată unei iubitoare a muntelui. Și care a ținut morțiș la acea cruce, deși nu-mi pare să mai fi ajuns pe culmea acelui munte în ultimele decenii ale vieții ei. 
Doamna avea oricum un nick ce trezește certamente zîmbete, dar certamente de simpatizat: Bombo. Iar numele-i oficial fiind Liliane Eremie Trohany. Trăitoare între 1910 și 1993.
Și în care mi-am permis să ghicesc o împătimită discretă, de locurile unde a dorit să-i rămînă cenușa: Șaua Mare a Caraimanului, iar prin extensie Caraimanul, Bucegii, munții...

Anticipez: „Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş, Ciucaş”

Admir totodată tenacitatea Lilianei, în a nu renunța la mai puțin obișnuita ei dorință, de a-și înfrăți cenușa cu muntele. Cunosc un domn care cochetează cu așa odihnă de veci, dar care, deși nu are relații călduroase cu propria familie (la L.E.T. fiind cazul contrar), tot posedă reticențe în a decide ferm, să fie vînturat peste Valea Seacă a Caraimanului...

 

Acum cîțiva ani am simțit nevoia să fac niște căutări pe net legat de acel nume. Se pare că am rătăcit materialul de blog, dar oricum reținusem că soțul lui Lilianei, acel domn Trohany, fusese prin așa-numitul SSI (antecesor al Securității și al SRI), mai exact apropiat al directorului Eugen Cristescu (1940-44).

De curînd am simțit nevoia să reiau explorarea. Parcă nu am revăzut filele net cercetate anterior (să fie vreo cinci ani de atunci?), dar am găsit altele, din plin interesante.

Cercetări numismatice_XXIII-XXIV_2017-2018_p143-225_Trohani (1):

„Liliane-Roxandra-Maria născută la Brăila pe 28 februarie (stil vechi care figurează în acte)/13 martie (stil nou, când îşi serba ziua) 1910 [...]

Prima clasă primară o face în refugiu la Odessa, iar în iunie 1920 obţine Certificatul de absolvire a învăţământului primar - Școala de Băieţi nr. 4 din Brăila, pregătire în particular. A mai urmat, o scurtă perioadă, pensionul Notre Dame din Galaţi, dar nu s-a acomodat cu disciplina riguroasă de acolo. Într-o fotografie din această perioadă, cu colegele de clasă, i s-a pus un tablou cu un cerb la picioare deoarece avea fusta „prea scurtă”. Este una din puţinele eleve (vreo trei la număr) ce nu avea „cordon bleu”. La 9 decembrie 1928 [...] i se decernează Diploma de Bacalaureat de către Liceul de Băieţi „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Preşedinte al comisiei de examinare a fost Prof. Univ. Mihail Ralea. La 22 noiembrie 1933 obţine Diploma de Licenţă în Drept.

I-a plăcut să joace tenis, să facă expediţii în munţi - Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş, Ciucaş, fiind și o mare iubitoare de câini.
S-a logodit în ziua de 2 august 1936 la Sinaia [...] şi s-a căsătorit, civil joi, 8 octombrie şi religios duminică 11 octombrie 1936 [...], la Brăila, cu avocatul Nicolae TROHANY, brăilean şi el (născut pe 7/20 martie 1912 şi decedat la 15 noiembrie 2003).

Fire voluntară, activă şi cu dor de aventură, se înscrie la cursurile de infirmiere voluntare pentru îngrijirea răniţilor din război - la 4 iunie 1940 obţine un Certificat de absolvire a cursului de auxiliare-sanitare de Cruce Roşie. Lucrează la spitalele din Măgurele, Bucureşti, Sinaia (Spitalul Cămin Militar Z.I. 415) şi apoi din Transnistria - de la Golta. Pentru această activitate a primit: la 23 martie 1942 Brevetul (cu insignă) nr. 1959 de Soră Infirmieră Voluntară în urma absolvirii unor cursuri de 2 ani; la 24 iunie 1942 Brevetul 459 pentru „Semnul de Distincţie” pentru contribuţia adusă operelor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie. În toamna lui 1992 va primi titlul de „veterană de război”.
După război, din 1950, lucrează ca infirmieră, apoi ca asistentă medicală pe Șantierul SovromConstrucții Otopeni (1950-1952, fiind dată afară deoarece soțul era prizonier în URSS), Spitalul nr. 10 Berceni, iar din 1961 pînă la pensionare la Spitalul pentru Studenți.
A suportat cu stoicism toate vicisitudinile vieţii, timp de nouă ani a fost cea care a ţinut casa (soţul fiind prizonier la sovietici) şi şi-a iubit copiii şi nepoţii.
A decedat la 7 mai (în acte scrie 6 mai, din motive birocratice) 1993. A dorit a fi incinerată - pe 10 mai - iar urna cu cenuşa sa a fost depusă în apropierea Crucii de pe Caraiman.” 

 

Site-ul Radio România Actualități, „Nicolae Trohani sau eficienţa unui serviciu secret":

Liliane şi Nicolae Trohani, Sinaia 16 august 1936

 

„Datina”, revistă lunară editată de Centrul Cultural Constanța „Teodor T. Burada”, anul 6, nr. 73, mai 2020: 

„Liliane Trohani, născută Eremie (Brăila, 28 februarie / 13 martie 1910 – București, 6 mai 1993) a fost fiica brăileanului de origine săceleană (Brașov) Ion Eremie (Bordei Verde, Brăila, 8/21 august 1881 – București, 25 septembrie 1956) și a belgiencei Irma Vermeulen (Anvers, 23 septembrie 1879 – București, 23 octombrie 1968).
Diplomată [...] a Facultăţii de Drept din  București, în perioada iunie 1941 – 30 iunie 1943 a activat ca infirmieră voluntară în spitalele din Sinaia și Golta (Transnistria) în cadrul Spitalului de Campanie „Cruce Roșie” nr. 406. La 24 iunie 1942 i se acordă “Semnul de Distincţie” pentru contribuţia adusă Societăţii Naţionale de Cruce Roșie. 

După război, din 1950 până la pensionare în 1969, a lucrat ca asistentă medicală în diferite spitale din București. În toamna lui 1992 va primi titlul de veterană de război.”

 

Totodată, prin contribuția dnei/drei Cristina Paiusan Nuica:

 

(va urma)