MUNTE. UMAN. Aparentă bizarerie. Lipsa de creativitate a fanilor.

Inclusiv prin vreo stație de metrou, ori în vagoanele acestuia, simt uneori nevoia să dau search pe un nume oarecare, îndeobște legat de istorie.
A muntelui sau a lumii în general.

Așa curiozitate îmi plecase azi spre Alexandru Floricioiu (1932-2019). Între altele, am nimerit un anunț mortuar, pe carpați.org.




M-am reîntîlnit, în așa situație, cu o caracteristică. Categoria umană care se întrece cu laudele și (așa-zisul) respect față de vreun om cunoaște de fapt foarte puțin despre acela. În cazul munților noștri, ea preia, fără minim aport personal de noutate/creativitate, ce au scris alții.
Uneori nici atît, totul fiind făcut din vorbe. Gen cînd spui alpinism în România, spui nea Sandu. Nici nu mai contează că spui, în contextul respectiv, și alte 20 (sau măcar 10) nume...

Ceva asemănător am întîlnit în cazul clubului bucureștean Floarea de Colț. Oamenii pun acolo de un profil al mentorului lor, Emilian Cristea.
Că nu aduc nimic nou, că nu cercetează legat de acel alfa și omega al formațiunii lor ar fi una. Dar și informațiile le iau la a patra mînă. Mai exact, citează din Dinu Mititeanu. Dar nu din articolul său de blog, unde și-a scris inițial textul de pe Cristea, ci din cartea care a adunat postări precum aceea.

În același sistem, fanii lui Cristea nu au idee că însuși magistrul a înșirat parte din acele informații într-o carte (mai veche), iar Mititeanu le-a luat de acolo. 

Firește, și după cum se întîmplă în acel mediu, Mititeanu nu a verificat adevărul, în acele scrise ale lui E. Cristea. Doar le-a adăugat perii suplimentare. Acestea, indiscutabil, originale. 

Dinu M. fiind altminteri și el un campion al întorsului din vorbe, în defavoarea informației (dacă se poate și originală).
Niciunii, nici alții nu verifică informațiile pe care le preiau. Esențial le este să fie favorabile. Iar totodată să nu deranjeze pe nimeni.

Iar din acest punct al expunerii e interesant de privit cine se ocupă cu cercetarea istorică, pe felia-i montană.

Culmea, se ocupă inși deloc fani ai evenimentelor și oamenilor pe care îi cercetează. Îndrăznesc să dau aici două nume: primul e al lui Niculae Baticu. Al doilea al subsemnatului.

Puteți spune ce vreți aici despre lipsa de modestie a subsemnatului, dara sta e realitatea. Iar totodată cele ce voi adăuga, mai jos, nu fac tocmai onorantă acea poziție.

Atît la mine, căt și la nea Nae au existat / există un car de frustrări, cît și de agresivitate. Cu ea nu ține să ieși, în formă brută, printre oameni - cei de la care, s-o recunoaștem, inclusiv cei doi așteaptă considerație, aplauze etc.

Așa că își înhamă bidiviii respectivi - recte agresivitatea, nemulțumirile existenățiale - într-o formă pasabilă socialmente, iar care, în același timp, să furnizeze valoare.

Forma cu pricina este subscrisă creativității, cît și corectitudinii (ambele, firește, cu limite, însă mult peste ceea ce practică lumea la locul ei).