Să fie (și poate inaugurînd o rubrică)

La o postare a mea...:

„Trebăluiesc la o nouă ediție a cărții „Sus la munte la izvor”
(mă mișc greu, din motive asupra cărora nu insist).
.
Pe cînd revăd materialul privind Mitul Cuxi Șerban, reiau lectura unei postări a dlui Mititeanu, 'tatăl' acelui mit.
Dînsul ca dînsul, în a emite (ceea ce copilul din mine consideră, îndurerat drept) nedreptăți, dar o suporteră a dumnealui mă declară - între altele - în nevoie de consult psihologic plus ture pe munte pentru eliberarea endorfinelor.

Vă mărturisesc faptul că rîndurile-mi de aici trebuiau să fie legată de precedenta-mi postare, cea despre fotograful protestatar sinucis datorită depresiei.
Căci au comune ideea (teoretic posibilă) de a rezista în clipele grele. A sta acolo, cu fălcile încleștate de disconfort.

Cam așa procedez acum, cu neplăcerea decurgînd din amabilitățile acelei doamne Păvăloiu. Doare, deși teoretic am ceva antrenament, un ceva similar sosindu-mi din trecut din partea mai-marelui revistei România Pitorească. Am rezistat, și mi-a fost util, mai exact am născut (sic) finalmente un material de care - eu, pretențiosul! - sînt foarte mulțumit.

Voi încerca și în cazul amintit mai sus să procedez la fel. Să stau pe cîh (chestie care, admit primul, e mai dificilă în realitate decît în scrisul despre ea, aici).

În paralel, Dinu Mititeanu scria în aprilie:
„Acel jurnal [al lui Cuxi] i-l voi cere mamei sale care încă trăiește, să xerocopiez mare parte din el, să postez undeva unele pagini, să poată cei interesați să le confrunte cu cartea...”
https://www.facebook.com/clubulalpinroman/posts/3309170149116280.
Aveți idee dacă distinsul confrate clujean le-a făcut publice pe undeva? . 

Alex Cușnir simte nevoia să intervină:

”In epoca în care trăim nume precum Baticu, Cristea, Cuxi crezi ca mai au vreo rezonanta?! Crezi ca mai contează cine și ce a scris!? Sau ce trasee au parcurs prin Bucegi? Numele acestea sunt deja Legende uitate din alt secol și poate vor mai fi aduse in discuție printr-un Search pe Google ale vreunui pasionat de istoria alpinismului românesc sau prin genul acesta de postări. Este din păcate adevarul trist al acestui secol. Și atunci întrebarea ar fi: crezi ca merita energia de a duce o lupta mediatica despre care aproape nimeni nu prea mai este interesat?! Nu crezi ca mai important este ce lași in urma ta? Adică realizările de-o viața pt care lumea te tine minte pt ceva ani după ce te duci dintre cei vii? Sincer sa fiu, despre antagonisme nu prea se tine minte nimic.”

Răspuns al subsemnatului:

Nu e simplu, de cercetat și vorbit asupra mobilurilor care animă un vorbitor prin viață.
Totodată, dacă întrăm în cheia inutilității a ceva din trecut, se poate glisa foarte iute spre cit va ramine din prezent.
Eventual și viitor.
Dincolo de toate, cu ceva trebuie sa ne umplem existenta... Iar aici specia / Dumnezeu a aranjat sa nu ne apucam de ceva dacă nu sîntem convinși ca certamente acel gest va primi aplauze, iar totodată se va afla etern apreciat, între semeni.
Dacă îți pierzi vremea cu subiectele pe care le indici mai sus, ai antrenament sa tratezi și altele, din prezent.
Dincolo de toate, cel mai rău este cind nu mai ai cu ce să îți umpli timpul. Mai ales după o vîrsta, chestia cu pricina nu e de colea...

**

Dacă te citesc eu bine, ești indispus ca o minte ca a mea nu privește și nu scrie despre generația ta.
.
**

Sa știi ca și generația de azi, peste niște decenii, va sta cu gindul, eventual va scrie, despre lucruri ce vor părea prafuite, inactuale tinerilor din acel moment.


Alex:

Aici te inseli. Nu este vorba despre generatia noastra sau cea care vine sau cea care a fost. Nu are legatura decat cu realitatea in care traim si mai ales raportandu-ne la interesul general al lumii in care traim. La o scara mai mica si in lumea alpinismului se intampla acelasi lucru. Povesti din categoria Profetii despre Trecut nu mai starnesc interesul. Iar generatiile viitoare vor trai intr-o era mult mai digitala decat prezentul. Iar cartile deja s-au transformat in VR, e-book etc. Si din pacate cititul unei carti a fost luat loc de alte preocupari.
E plina lumea de volume de memorii publicate care zac pe vreun raft pe undeva intr-o biblioteca, asteptand acel moment in care sa le citesti cand nu mai ai alta ocupatie. Din pacate unica solutie este sa te adaptezi tenditelor actuale altfel intrii la legende si povesti pe care o sa le citim candva intr-un timp indepartat cand lumea deja poate a uitat de tine dar a venit si randul cartii tale de a fi citita. Ca sa mai treaca timpul si doar atat.
Revin la intrebarea anterioara: despre ce ai vrea sa se citeasca peste ani? Despre un antagonism intre 2 oameni (care au colindat munti si au facut mii de km de poteci, trasee sau alpinism prin locuri prin care poate alti nu vor trece niciodata ) legat despre ce a scris sau nu a scris cineva inaintea lor acum mai bine de 30 ani? Sincer, daca despre asta va fi vorba cartea aia va fi foarte repede pusa la loc in raft pt ca mai sunt multe altele care au potentialul de afi mai interesante si stau la rand.
Asadar, poate par cinic insa din pacate asta este tristul adevar.
Nu inseamna ca sunt de acord cu Dinu dar nici cu tine. E doar ceva la care sa va ganditi amandoi. Pt ca aveti ce lasa in urma. Si asta conteaza cel mai mult pana la urma.


Eu:

S-ar putea sa nu îți placă, răspunsul (de fapt, vor fi mai multe, pe bucăți).
Explicatia e simplă.
Exista niște nevoi sufletești, care au îmbrăcat haina ta de cuvinte de mai sus.
În afara de varianta (imposibilă) de a fi total de acord cu tine - iar apoi sa purced a produce scriitoricește ceva care sa îți placă -, toate celelalte opțiuni de răspunsuri ale mele, inclusiv cele neutre, îți vor fi dezagreabile.
Nu, nu ma voi exprima suburban.

**

În momentul în care spui interlocutorului (ba si din start) ca se înșală, ti-l transformi în adversar.
Ce-i drept, avem uneori/deseori nevoie de un adversar. Alt paratrăznet pentru neclaritățile dureroase din noi nu exista.

**

Încep răspunsul propriu-zis, la ce ai spus în ultimul mesaj.
„Aici te inseli. Nu este vorba despre generatia noastra sau cea care vine sau cea care a fost. Nu are legatura decat cu realitatea in care traim si mai ales raportandu-ne la interesul general al lumii in care traim. La o scara mai mica si in lumea alpinismului se intampla acelasi lucru. Povesti din categoria Profetii despre Trecut nu mai starnesc interesul. Iar generatiile viitoare vor trai intr-o era mult mai digitala decat prezentul. Iar cartile deja s-au transformat in VR, e-book etc. Si din pacate cititul unei carti a fost luat loc de alte preocupari.”
Ceea ce scriu, o fac din plăcerea mea.
Nu am vreo treabă cu ceea ce numești realitate (termen pe care îl pot bănui extrem de lax), cu atît mai puțin de al interesului general al lumii.
Acceptînd ideea că relatările, ideile mele sînt din categoria brucaniană de care pomenești, mă lasă rece. N-au decăt săscoată realitatea și interesul al lumii în care trăim cea mai bun.

**

„E plina lumea de volume de memorii publicate care zac pe vreun raft pe undeva intr-o biblioteca, asteptand acel moment in care sa le citesti cand nu mai ai alta ocupatie. Din pacate unica solutie este sa te adaptezi tenditelor actuale altfel intrii la legende si povesti pe care o sa le citim candva intr-un timp indepartat cand lumea deja poate a uitat de tine dar a venit si randul cartii tale de a fi citita. Ca sa mai treaca timpul si doar atat.”


Foarte posibil, nu ai scris la viața ta. Să știi că există și alte satisfacții, decît a te răsfoi acea lume, de care spui.
Eu scriu pentru cei care gîndesc precum mine. Deci vor fi zece, să spunem. Nu am nevoie să dau gata lumea culturală, de azi și mîine.
În paralel, după cum am precizat în alte locuri, mi-a făcut mare plăcere să cercetez, să scriu „Sus la munte, la izvor”. Ori materialele de pe net.

Dacă lumea uită de mine (să presupunem că va afla, în prealabil), aia e. fiecare dintre noi ajunge să fie uitat. Va fi uitată și lumea de care spui - grija asta îmi mai lipsea, cămă uită lumea!...


**

„Revin la intrebarea anterioara: despre ce ai vrea sa se citeasca peste ani? Despre un antagonism intre 2 oameni (care au colindat munti si au facut mii de km de poteci, trasee sau alpinism prin locuri prin care poate alti nu vor trece niciodata ) legat despre ce a scris sau nu a scris cineva inaintea lor acum mai bine de 30 ani? Sincer, daca despre asta va fi vorba cartea aia va fi foarte repede pusa la loc in raft pt ca mai sunt multe altele care au potentialul de afi mai interesante si stau la rand.”

Dacă nu le va place, nu au decît să scrie ei ceva mai de Doamne-ajută. Aia să fie singura problemă, că mă va eclipsa vreun autor mai destupat, mai valoros decît mine!
Care - căci ne aflăm diferiți - va fiinteresat de lălăieli ca ale mele le va lectura, în vreme de dornicii de producții cu potențial mai ridicat le vor răsfoi pe acelea.
Că veni vorba, arată și mie o carte mai interesantă, în literatura noastră montană, decît „Sus la munte, la izvor”.


**


„Revin la intrebarea anterioara: despre ce ai vrea sa se citeasca peste ani? Despre un antagonism intre 2 oameni (care au colindat munti si au facut mii de km de poteci, trasee sau alpinism prin locuri prin care poate alti nu vor trece niciodata ) legat despre ce a scris sau nu a scris cineva inaintea lor acum mai bine de 30 ani? Sincer, daca despre asta va fi vorba cartea aia va fi foarte repede pusa la loc in raft pt ca mai sunt multe altele care au potentialul de afi mai interesante si stau la rand.”

Dacă nu le va place, nu au decît să scrie ei ceva mai de Doamne-ajută. Aia să fie singura problemă, că mă va eclipsa vreun autor mai destupat, mai valoros decît mine!
Care - căci ne aflăm diferiți - va fiinteresat de lălăieli ca ale mele le va lectura, în vreme de dornicii de producții cu potențial mai ridicat le vor răsfoi pe acelea.
Că veni vorba, arată și mie o carte mai interesantă, în literatura noastră montană, decît „Sus la munte, la izvor”.


**

„Asadar, poate par cinic insa din pacate asta este tristul adevar.
Nu inseamna ca sunt de acord cu Dinu dar nici cu tine. E doar ceva la care sa va ganditi amandoi. Pt ca aveti ce lasa in urma. Si asta conteaza cel mai mult pana la urma.”

M-aș feri să afirm că tocmai eu am identificat adevărul în lumea asta. mai exact, că el e la mine, nu (și) la alții.
Apoi, ce (anume) las în urmă e treaba mea, în sensul că eu aleg dacă am ceva de lăsat în urmă.
La o adică, las suficient. Explorări în abruptul Bucegilor mai bune dect ale înaintașilor, respectiv cercetări istorice așișderi, în ale aceluiași masiv (foarte posibil șiîn Piatra Craiului).
Las și un stil, mai puțin dulceag decît al înaintașilor. Și cu respect maimare pentru adevăr.
Dacă mi-o arde la un moment dat de niște memorii, și mai bine. Acelea fiind țintite spre patru-cinci persoane care vor gîndi ca mine, în timp.
Închei poate un pic răutăcios.
Cui nu-i place cum ne producem eu și Mititeanu, să ofere el lucruri mai bune.