Ordeanisme, 2020

Am făcut acum cîteva săptămîni un schimb (pentru lectură) de cărți montane, cu prietenul Adi.
Îi solicitasem cartea lui Dan Vasilescu, „Premiere alpine”, eu oferind memoriile lui Constantin Beldie (tatăl lui Alexandru).



Nici de data asta (îl răsfoisem și mai demult) opul amintit mai sus nu m-a entuziasmat, dar sosind timpul înapoierii cărții am zis să-l mai răsfoiesc o dată. Mai exact seara trecută, apoi dimineață în metrou.
Absolut neașteptat (dar cu socoteli interioare justificate) m-a tulburat binișor.
Și la o adică la mijloc nefiind de vină rîndurile acelea, cît modul în care am reacționat la ele. Cît adunatele mele în timp, și sub capac de interdicții, au prins a se agita.
.
De pildă o agresivitate măricică, față de cei care se perindau în carte..
Ăsta fiind unul din sentimentele cît de cît suportabile/acceptabile (și de adus în așa postare).
.
Nu mi-a luat mult pentru a simți, între altele, 'boala' copilului, pentru cei mai mari decît el.
Asta, (deja) din topor fiind spus - mai exact, lucrurile fiind complexe, prin acel cazan adînc.
.
Dincolo de asta (iar procesul respectiv - al tulburărilor de acele scrise - nefiind încheiat), 'incidentul' cred că va prinde bine. Era un samar de-al măgarului, ce nu știe ce duce. Și care, spre deosebire de patrupedul cu urechi mari, nu va mai fi de dus de acum încolo.
(aș minți să-mi fac iluzii, că acel adînc se va însenina, în veci... Asta, și preluînd formula cuiva, pentru că ne-am născut)
.
PS1
În „Sus la munte, la izvor”, pomenesc la urmă de ideile-cu-zoaie. Adică abia ieșite/născute, din adîncul unde stăpînește dl Inconștient.
Cele de mai sus intră în așa categorie.
După ce le speli și se întremează, poți ieși liniștit cu ele, prin urbe.
Și nemaifiind treaba părintelui, dacă unii trecători n-au mai văzut așa copil, în drumurile lor inevitabil reduse la număr.
.
PS2
Indiscutabil, zisele-mi de mai jos se află răutăcioase...
N-am văzut în cartea de care vă spun vreo mențiune: „În traseul cutare, în locul x, m-am simțit tare fain...”.
Probabil că Dan Vasilescu se află în categoria oamenilor care doar trag (la jug).
.
Nițeluș pe aproape, și apropo de irumperile sufletești de care pomenesc în postare, e amintit în carte un ins credincios.
Legat de așa oameni, am impresia că ei au nevoie de ideea unui Dumnezeu, pentru a pune bute divină peste neplăcutele ce ar putea ieși din sufletul lor.