.
Îi solicitasem cartea lui Dan Vasilescu, „Premiere alpine”, eu oferind memoriile lui Constantin Beldie (tatăl lui Alexandru).
.
Nici de data asta (îl răsfoisem și mai demult) opul amintit mai sus nu m-a entuziasmat, dar sosind timpul înapoierii cărții am zis să-l mai răsfoiesc o dată. Mai exact seara trecută, apoi dimineață în metrou.
Absolut neașteptat (dar cu socoteli interioare justificate) m-a tulburat binișor.
Și la o adică la mijloc nefiind de vină rîndurile acelea, cît modul în care am reacționat la ele. Cît adunatele mele în timp, și sub capac de interdicții, au prins a se agita.
.
De pildă o agresivitate măricică, față de cei care se perindau în carte..
Ăsta fiind unul din sentimentele cît de cît suportabile/acceptabile (și de adus în așa postare)...
.
Nu mi-a luat mult pentru a simți, între altele, 'boala' copilului, pentru cei mai mari decît el.
Asta, (deja) din topor fiind spus - mai exact, lucrurile fiind complexe, prin acel cazan adînc.
.
Dincolo de asta (iar procesul respectiv - al tulburărilor de acele scrise - nefiind încheiat), 'incidentul' cred că va prinde bine. Era un samar de-al măgarului, ce nu știe ce duce. Și care, spre deosebire de patrupedul cu urechi mari, nu va mai fi de dus de acum încolo.
(aș minți să-mi fac iluzii, că acel adînc se va însenina, în veci... Asta, și preluînd formula cuiva, pentru că ne-am născut)
.
PS1
În „Sus la munte, la izvor”, pomenesc la urmă de ideile-cu-zoaie.
Adică abia ieșite/născute, din adîncul unde stăpînește dl Inconștient.
.
Cele de mai sus intră în așa categorie.
.
După ce le speli și se întremează, poți ieși liniștit cu ele, prin urbe.
Și nemaifiind treaba părintelui, dacă unii trecători n-au mai văzut așa copil, în drumurile lor inevitabil reduse la număr.
.
PS2
Indiscutabil, zisele-mi de mai jos se află răutăcioase...
N-am văzut în cartea de care vă spun vreo mențiune: „În traseul cutare, în locul x, m-am simțit tare fain...”.
Probabil că Dan Vasilescu se află în categoria oamenilor care doar trag (la jug).
.
Nițeluș pe aproape, și apropo de irumperile sufletești de care pomenesc în postare, e amintit în carte un ins credincios.
Legat de așa oameni, am impresia că ei au nevoie de ideea unui Dumnezeu, pentru a pune bute divină peste neplăcutele ce ar putea ieși din sufletul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu