„In paralel, la Cota 2000 Transfagarasan, o alta dovada a regresiei de la montaniard la "munțoman" este faptul ca doi tineri, bauti, au plecat de la tunelul Transfagarasan spre... Moldoveanu, la ora 14:30. In adidasi. Halucinant, nu?”
Una la mînă, le răspund.
„Nu e halucinant, ci o felie de realitate.
„Nu e halucinant, ci o felie de realitate.
„O alta dovada a regresiei de la montaniard la "munțoman"
A ridica piatra e o chestie riscantă. Poate pune careva lupa pe dumneavoastră, și nu veți ieși perfect.>
În același timp, mă aflu primul care să-mi socotesc un pic aiurea intervenția.
„Domne, ești dur cu ăia... Nu ești alături de ei... Ești rău, punînd tunurile pe bieții oameni, care nu la așa ceva se așteaptă...”
Dincolo de asta, la origine mi se află trăitul meu - cam de la naștere - în afara unui grup. A unui trib, după cum îi spun eu. Unde domnește o subiectivitate a interesului, în raport cu realitatea exterioară (cuprinzînd și celelalte triburi).
Prin urmare, nu am menajamente la intervenții precum aceea citată (ba, la fix, intervin și diverse agresivități mascate, nici nu mai contează cum adunate).
Meditam ieri că subiectivismul face bine la buna imagine/părere de sine.
Într-un trib, el este este cultivat dihai, din motivul menționat deja, plus palma mai tare ce-ți sosește (de la solizi, respectiv valorile locului) dacă punctezi public faptul că acolo unu și cu doi nu fac trei.
Pe cînd spun astea, n-aș da cu piatra spre părinții mei (și cu deosebire spre mamă). Și pe ea soarta o plasase în afara vreunui trib. Este drept că a reacționat altfel, diferit de fiul ei.
Situația-mi primește des ștampila „a nu avea nimic sfînt”. Fiind acolo o vorbă mare, automat e de uitat ce ne-mare ascunde. Și fiind vorba de un subiectivism (făcător de bine mai marilor/mai șmecherilor locului), la care nu e voie să umbli...
Revenind la băieții de la Salvamont Argeș care scriu cele reproduse inițial, în trib se practică atacurile la alții, dar niciodată dubiul: „Noi n-am greșit pe undeva?...”.
Regula devine a doua natură. Asta dacă nu cumva ea reprezintă particularitate umană primordială, pe care doar vreun exclus din trib duce la nașterea/cultivarea a mai multă obiectivitate.
Fie una și provocînd durere/deranj/iritare, celor din triburile pe care pui lupa.
În același timp, mă aflu primul care să-mi socotesc un pic aiurea intervenția.
„Domne, ești dur cu ăia... Nu ești alături de ei... Ești rău, punînd tunurile pe bieții oameni, care nu la așa ceva se așteaptă...”
Dincolo de asta, la origine mi se află trăitul meu - cam de la naștere - în afara unui grup. A unui trib, după cum îi spun eu. Unde domnește o subiectivitate a interesului, în raport cu realitatea exterioară (cuprinzînd și celelalte triburi).
Prin urmare, nu am menajamente la intervenții precum aceea citată (ba, la fix, intervin și diverse agresivități mascate, nici nu mai contează cum adunate).
Meditam ieri că subiectivismul face bine la buna imagine/părere de sine.
Într-un trib, el este este cultivat dihai, din motivul menționat deja, plus palma mai tare ce-ți sosește (de la solizi, respectiv valorile locului) dacă punctezi public faptul că acolo unu și cu doi nu fac trei.
Pe cînd spun astea, n-aș da cu piatra spre părinții mei (și cu deosebire spre mamă). Și pe ea soarta o plasase în afara vreunui trib. Este drept că a reacționat altfel, diferit de fiul ei.
Situația-mi primește des ștampila „a nu avea nimic sfînt”. Fiind acolo o vorbă mare, automat e de uitat ce ne-mare ascunde. Și fiind vorba de un subiectivism (făcător de bine mai marilor/mai șmecherilor locului), la care nu e voie să umbli...
Revenind la băieții de la Salvamont Argeș care scriu cele reproduse inițial, în trib se practică atacurile la alții, dar niciodată dubiul: „Noi n-am greșit pe undeva?...”.
Regula devine a doua natură. Asta dacă nu cumva ea reprezintă particularitate umană primordială, pe care doar vreun exclus din trib duce la nașterea/cultivarea a mai multă obiectivitate.
Fie una și provocînd durere/deranj/iritare, celor din triburile pe care pui lupa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu