Naționalism, la alpiniști.

La o postarea lui Vali Moses despre un suiș prin Fisura Albastră,

 

... intervine un cofrate, cu ani mai mulți...

Curiozitatea mă trimite la fila Fb a domniei sale.

Herodot : "Geții sunt cei mai viteji şi mai drepți dintre traci... ! Dar, trândăvia este un lucru foarte des, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viață".

Nimic nou sub soare... !

De ce poporul român pregătește pe cheltuiala lui mii de medici şi apoi, fără nici o opreliște, îi lasă să slujească alte nații ?!

"Când vezi cirezi de imbecili, devine suportabilă însingurarea"!
(P. Țuțea)

Realizez subit că intervievații mei interbelici nu le aveau cu naționalismul. 

Și nu cred ca la mijloc se află vreo reticenta proprie acelor ani totalitari. Alpinismul îmi pare a fi fost practicat - între războaie - de o elita socială, care își rezolva problemele intelectuale (exceptind vreun Sorin Tulea) și altfel decît pe calea iubirii de țară.

.
Așa s-a întimplat.
După cum azi cataratura îmi pare să fi revenit apanajul unei elite (nu neapărat una ca-n poeme).

**

Poate oamenii precum d. Lungu sînt de intervievat de către actualii fani ai pereților.
Cînd inși ca el nu vor mai fi, e posibil sa regrete, a nu o fi făcut-o.

**

Cu lipsă de consideratie spunind, ma întreb dacă asemenea d-lui Lungu ma voi exprima și eu, la senectute. Ori junii montaniarzi de azi.
De cînd lumea, dezinvoltura tineretii lasă loc unor limitări ale exprimării, ale ideilor.

Comentarii, la acea postarea Facebook a subsemnatului:

Andrei B.
Gloria întru "cucerirea" vreunui perete cred că a venit pe filiera regimului comunist. Îmi pare un naționalism artificial, de lut, dar care mulțumea sistemul și deschidea porți.
Înainte de Al Doilea Război Mondial, dar nu numai, activitățile montane erau cumva rezervate acelei categorii sociale care avea mijloacele materiale și timpul disponibile pentru asta. Acest fenomen a fost observabil în toate zonele - de alfel, un Whymper nu era altceva decât un aristocrat. Bineînțeles, sunt și excepții, mai ales între profesioniștii vremii.

Mircea Ordean
Gloria cu pricina cred ca a existat de cînd munții.
Foarte posibil ca avantajele epocii comuniste (trec aici și ceea ce se numeau scoateri din producție) sa fi făcut muntele suficient de interesant și pentru categorii umane care în alte vremuri nu ar apuca acel drum.

Andrei Badea
Gloria personală, fără îndoială că a fost; gloria națională, cred că doar după Al Doilea Război Mondial - inclusiv expedițiile himalayene au fost finanțate de guverne și desfășurate, cu puține excepții, în numele întregilor națiuni. Anterior războiului, nazist-socialiștii exploatau reușitele alpine, din interesele pe care le cunoaștem cu toții.
Scoaterea din producție cred că funcționa doar la cei legitimați oficial ca sportivi la diferite cluburi.

Mircea Ordean
Nu am pretentia ca știu foarte bine lucrurile, dar cam cine depășea gradul I se grăbea sa facă parte dintr-o asociație oficială. Cred că le plăcea acolo (sentimentul plebeu ca ai un avantaj), dar nici nu prea găseai în afara sistemului vreo coardă and co.
Îmi aduc aminte ca pitoane și carabiniere se făceau la o școală profesionala de pe stradă Austrului, dar prețul mi s-a părut pipărat. Carabinierele erau cele din oțel... Costau aproape munca mea pe o zi, de tînăr muncitor.

Valentin Matias Mozes
O fi glorie o fi nebunie... Cert este ca nu toata lumea se duce pe munte sau in trasee pentru asta, mai exista si placerea de a catara si o bucurie personala. Iar cel ce se poate bucura pentru el se poate bucura si pentru altii

Andrei Badea
Din ce știu eu, se făcea o deosebire foarte clară între turism (drumeție, activitate de plebe, de muncitorime) și sport (cățărare, alpinism), care funcționa prin intermediul cluburilor, competițional.

Mircea Ordean
Nu știu sa își fi refuzat vreun cățărător al epocii trecerea prin sistem. Asta și pentru că în prima tinerețe lucrurile de acolo erau un titlu de glorie, iar în același timp un mediu indispensabil pentru creștere. Abia apoi interveneau mofturile, individualismul.
Nici un V. Nicolaescu nu a făcut excepție.