Incidentul dintre deținuții legionari și cei comuniști

Incidentul dintre deținuții legionari și cei comuniști (cuprinzîndu-l și pe Gh. Gheorghiu-Dej), în închisoarea Văcărești, septembrie 1937.

Despre el relatează Stelian Tănase, în „Clienții lu’ tanti Varvara”, cît și Gheorghe Apostol, în „Eu și Gheor­ghiu-Dej”:

„Dej a reușit [...] să i se aprobe să plece [de la Doftana] la închisoarea Văcărești spre a-și trata boala de plămîni [...] A fost condus în camera sa din închisoare. Avea lanțuri numai la picioare. Vecinii lui de cameră erau câţiva «viețași»”, care s-au angajat să-l apere, cât timp se va trata în spitalul închisorii. Tocmai când i s-a adus masa de seară, peste Dej au intrat doi legionari din grupa celor ce, în aceiaşi închisoare, îl ciopârțiseră pe Stelescu, căpetenie de frunte a Gărzii de Fier, intrat în dizgrația lui Zelea Codreanu. Aceştia au încercat să-i înfigă lui Dej în gât furculițele pe care le aveau pregătite în acest scop. Dej s-a apărat cum a putut, a strigat, s-a produs zgomot. Acesta a fost auzit de «viețașii» de alături care venind la fața locului şi constatând pericolul în care se afla Dej, i-au sărit în apărare, bătându-i zdravăn şi aruncându-i afară din cameră.

«Viețaşii» au cerut să vină imediat doctorul închisorii şi să constate încercarea de asasinat a lui Dej. Directorul închisorii a luat măsuri, iar Gheorghiu-Dej n-a mai vrut cu nici un chip să rămână acolo. El a cerut să fie trimis înapoi la Doftana, preferând să moară acolo luptând, decât să devină victima reacțiunii legionare.”

PS

O prezentare a decemvirilor (între ei Ion Trandafir, participant la premiera traseului Furcile, din peretele Gălbenelelor), în ajunul a ceea ce s-a dovedit execuția lor (27 noiembrie 1938):

„Pe cât de miscati sau obsedati de o idee sau alta erau unii, pe atât de indiferent si sustras dela toate mi s’a parut Ion Trandafir. Nu-l interesa ce se petrece in jurul sau.

A venit Ia vizetă, m’a salutat în mod obişnuit, legionăreşte, şi a plecat calm, parcă pentru o despartire temporara. De altfel, prezenta lui in inchisoare nici nu se simtia. La discutii nu-l puteai antrena uşor, decat in chestiuni alese din domeniul stiintei pozitive sau tehnica. Cand intâmplător ii revenia curtea vestică pentru plimbare, se urca pe „etuvă”, doar-doar vine un accelerat cu noul model de locomotiva „Malaxa”. Numai spre acest câmp dovedea interes si pasiune.

Clipa părăsirii acestei vieti, a primit-o ca un fapt divers. Niciun fel de regret, nicio adiere de dor, de ura sau de rasbunare! Absolut indiferent.

Indata dupa despartirea lui Trandafir, aud glasul plutonierului Eftimie i-a chemat pe toti la celule. Folosind putinele clipe ramase libere, trec ultimii pe la mine: Pele şi Bogdan. Înainte de ora unsprezece, promiseseră ca-mi vor face vizita mai târziu.”