Glume de-ale simpaticului M. Ogrinji

În prefața „Cărții Munților”, de Bucura Dumbravă: 

„Nu doar iubitorii de munte trebuie să aibă cât mai la îndemână „Cartea Munţilor”’ una dintre lucrările de căpătâi ale literaturii noastre turistice. Ci oricare cititor obișnuit, indiferent de vârstă, fiindcă autoarea, celebra Bucura Dumbravă, are în vedere nu doar altitudinile alpine otova, cu tot ce reprezintă ele, ci şi, metaforic vorbind, muntele dinăuntrul fiecăruia dintre noi. Nu poţi cuceri potecile montane, pereţii de piatră, piscurile înalte dacă, într-un fel sau altul, nu urci şi muntele din tine. ”

Ogrinji a și cucerit multe poteci, ca știe ce și cum în ale sufletului, pe acolo!​


Totodată:

„Alături de Mihai Haret şi Emanoil Bucuţa, a întemeiat „Hanul Drumeţilor”, asociație care, între altele, a ridicat, în vara anului 1920, adăpostul din pădurea Cocora – locaș confortabil, dotat cu bibliotecă, sală de conferințe şi muzeu – „unde membrii asociaţiei, în schimbul unei plăti modeste, să capete pensiunea completă, care să-i scutească de grija adăpostului şi hranei, lăsându-le întreaga libertate de spirit pentru cunoașterea şi cercetarea Bucegiului apropiat.” Din lipsă însă de clienți – lumea a preferat hotelurile din Sinaia! – adăpostul a funcţionat doar până în septembrie 1922, când, încetându-şi existența, înregistra un deficit de peste 20.000 lei… ”

 

Omul e total în afara subiectului...

Nu în 1920 (ci peste trei ani) a ridicat „Hanul Drumeților” un adăpost în pădurea Cocora. Cu atît mai puțin acela nu a fost „locaș confortabil, dotat cu bibliotecă, sală de conferințe şi muzeu” (acelea erau visele inițiale, privind eventualele cabane ale asociației).

Ogrinji confundă aici cu cele două case țărănești din Sinaia închiriate de „Han...”, în 1920-22, și oferite publicului în calitate de adăposturi turistice.

Ogrinji, de bine ce purec acum la materialul despre bucura Dumbravă, îmi pare din categoria Emanoil Bucuța. Cu precizarea că ultimul, de chiu de vai (și inclusiv datorită unui picior mai scurt) a mai umblat de chiu de vai pe munte, Ogrinji nu a făcut-o. A beneficiat însă, asemenea lui E.B., de un apetit al scrisului pe subiecte conexe acelei îndeletniciri.

Că veni vorba de Bucuța, că în grupul Bucurei Dumbravă își atribuise nick-ul (i s-ar spune azi) de „Bucșoiul”. Nu știu de ce am dubii însă, că va fi pășit realmente pe acel munte...

PS

„fiindcă autoarea, celebra Bucura Dumbravă, are în vedere nu doar...”

Îmi mențin părerea, interată inițial într-un material privindu-l pe Dinu Mititeanu, că se folosește asemenea retorică exact atunci cînd auditoriul nu prea are habar, de respectivul ins celebru...