Aniversare traseul Furcile

 90 ani...

La așa ocazie, confratele montaniard Andrei Badea publică un material /.../ 

Meditez ce aș putea scrie nou, (și) pe acest subiect...

Nu e simplu de făcut, căci totuși izvoarele sînt puține...Iar atunci inevitabil plonjez în domenii conexe (și ce rău îmi pare...) - deși în cazul de mai jos nu prea e conex. Ci legat de cum moare unul din participanții la acea premieră.

E vorba de Ion Trandafir (1912-1938).

Despre al cărui deces se scrie în documentele istorice legate de activitatea așa-numiților decemviri (legionari). Altminteri mai mult decît dramatic, cît și parcă incorect (îmi fac iluzii că așa vorbă contează...) - în sensul că asasinezi un om legat, iar apoi spui că a încercat să fugă de sub escortă...

Decemvirii, în detenție la Văcărești. Trandafir este primul din stînga, jos.

Am găsit însă un text (din cartea „În pădurea cu fiare sălbatice”, de Laurian Țălnaru), legat de momentul în care cei 14 (decemvirii, nicadorii și Căpitanul Corneliu Z. Codreanu) sînt scoși din închisoare, pentru drumul ce va sfîrși tragic la Tîncăbești, între Ploiești și București...:

Iată pasajul privindu-l pe Ion Trandafir:

„...Pe cât de miscați sau obsedați de o idee sau alta erau unii, pe atât de indiferent și sustras de la toate mi s-a părut Ion Trandafir. Nu-l interesa ce se petrece in jurul sau.

A venit Ia vizetă, m-a salutat în mod obișnuit, legionăreşte, şi a plecat calm, parcă pentru o despărțire temporara. De altfel, prezenta lui in închisoare nici nu se simțea. La discuții nu-l puteai antrena ușor, decât in chestiuni alese din domeniul stiinței pozitive sau tehnică. Când întâmplător ii revenea curtea vestică pentru plimbare, se urca pe „etuvă”, doar-doar vine un accelerat cu noul model de locomotiva „Malaxa”. Numai spre acest câmp dovedea interes si pasiune.

Clipa părăsirii acestei vieți, a primit-o ca un fapt divers. Niciun fel de regret, nicio adiere de dor, de ura sau de răzbunare! Absolut indiferent.”

(iar de aici pleacă imbold de a recitit scrisele tatălui său, din Buletinul Clubului Alpin Român, nr. 2-3-4/1940. În sensul că ce fire avea acela, respectiv ce relație va fi fost între ei, de Ion s-a manifestat după cum a făcut-o, prin viață) 

Oarecum în context, am găsit o explicație a faptului că opt dintre decemviri au primit pedeapsa detenției pe viață, pentru uciderea lui Mihail Steelscu, în vreme ce restul doar zece (este drept că asta nu i-a apărat finalmente de moarte...):

(Varianta N. Baticu, comunicată mie: Ion T. fusese lăsat de pază la poarta spitalului, dar că a insistat la proces să fie condamnat și el ca ceilalți)

„Cu excepția lui Ion Trandafir și a lui Ștefan Georgescu, care au fost condamnați la câte 10 ani de muncă silnică, ceilalți 8 au fost condamnați la muncă silnică pe viață. Nu cunoaștem motivația acestei excepții, și nici judecătorii nu au justificat-o în mod explicit. Este însă posibil ca judecătorii să fi apreciat faptul că cei doi au fost mai reținuți în declarațiile făcute în fața curții. /.../

Opt dintre ei s-au predat imediat. /.../ Doi, Ștefan Georgescu, student la teologie și Ion Trandafir, student la chimie, s-au predat a doua zi.”

(oare cum i-o fi fost acea noapte?) 

Imagine luată foarte probabil de pe Creasta Viilor Senzații (prispa din Brîul cu Jnepeni, între văile Seacă și Țapului, din Coștila-Bucegi). În plan depărtat, muntele Moraru.

Fotografiile individuale de mai sus sînt din colecția Sorin Tulea.

Din menționatul număr al Buletinului C.A.R.: