Parere

Pe când descopăr pe desktop un fișier cu reproducerea unui speech către Cornel Sain, am restul de bun simț pentru a realiza că scrisele se află de mai multe feluri Pe o scară a vulnerabilității personale acceptate.
Tirada către Sain se află pe cea mai eroică treaptă. Și care uită aproape complet de alte fațete, cele cu mai multe ori mai puțină vulnerabilitate acceptată.

Acel text a apărut pe ceea ce pot numi netul militant.
Urmează apoi notațiile pe blog.
Mai jos o carte personală de munte poate, și uman pe care o am în calcul. Acolo va ajunge probabil și postarea de față.
Pe ultimul palier este fișierul psihanalitic personal. Acolo pomenirea vulnerabilitățile este majoritară.

E loc și aici de legătură cu un subsol și mai adînc, acela de acum fizic, al inconștientului, al constatărilor foarte greu acceptabile ori refulate de-a dreptul.

Pe acolo zburda acum puține ceasuri ideea că mă aflu nițel Mihai Haret, la care identificasem cândva iritare grozavă pe tinerii care îi întreceau nu doar neputința senectă, în ale muntelui, dar și performanțele din tinereți.
Ideile îmi veniră în cursul unei insomnii.
Una întâmplător de după ceea ce este numită medicalmente chimioterapie.

Firește, asemenea precizare mai îndepărtează un rând, din categoria oricum subțire a cititorilor de asemenea rânduri...
Nu îmi socotesc rândurile de aici drept dramatice ori influențate medical pur și simplu zăresc acele paliere succesive de notații ordeanistice.


Pe felie e de spus că pot exista și categorii ale confraților care nu mai deschid în gura despre cele din viața lor (este drept că nu s au înghesuit nici altădată la asemenea mărturisiri).
Ori cazul unui înaintaș pe care l am întâlnit la 80 de ani ai lui foarte dezinvolt la cabana Garofița Gietrei Craiului, iar peste cinci ani aflam de la un fruntaș al cercului Floarea de colț că e singur (cu disconfortul aferent) și că i ar prinde bine niște vizite ale membrilor acelei formațiuni.