Ce simple stau lucrurile, la alții...

 Ce simple stau lucrurile, la alții...

Cît de frumos își postulează ei relația cu muntele...

Firește, aici ne putem uita, mai ales după ce dăm o raită prin privirea aceluia, cu stă el cu adevărul celor spuse.

Ce-i drept, nu mi-ar fi o explorare lesnicioasă pe acolo, căci nu am fost la viața mea nici educat social (în sensul pusului de umăr la slogane și fac-bine de acolo, nici nu le-am emis/nu cunosc gustul emiterii lor 

În răstimp, cercetînd asupra mobilelor mele montane, mi se face - puțin spus - părul măciucă...
Sînt acolo lucruri pe care le plasam recent într-o a treia categorie de zise, adică acelea ieșite  la un cutremur sufletesc din miezul pămîntului, dar încă incapabil aflîndu-mă, de a le da o formă pe care s-o comunic și altora.

Mda, schimbările, în timp... Un psiholog de etapă, raportat la ceea ce mi s-a întîmplat să aflu în domeniu, avea o metaforă aparte... Despre năpîrlirea noastră în timp. Cînd lași o piele care nu ți se mai potrivește, ori este excesiv de uzată, așteptînd să crească alta (ce-i drept, pe moment te descoperi în fundul gol, și nesigur că îți va veni altă îmbrăcăminte de protecție).

Regula scoaselor din magmă (e cazul și mărgicii pe care o tot laud mai sus, că e-n ieșire...).

După ea, șade alta la coadă, a țîșni alta, din lumea celor încă fără trup/cuvînt... S-ar referi în primul rînd la privirea domnului de mai sus, hălăduind destul de indispus deasupra unor cotloane altminteri patimă, din Coștila verii scurse...