Priviri (II)

Mi-a rămas mintea la zisele-mi despre înaintașul Mircea Florian (cel care a ridicat refugiile din Vlădușa superioară, Piatra Craiului).
Remarcasem atunci neîncrederea acută din privirea lui.

Ca om de oarece condei, eu unul nu văd care e problema că descriu vreun ins din așa unghi, al reticenței față de semeni. Dacă îl prezinți frumos, pot ieși pagini infinit mai de calitate decît vreunele a la Dinu Miitteanu, cu perii că ce sfînt a fost acela.

Dincolo de asta, însăși ridicatul vreunul refugiu izolat, ce inițial s-a voit doar pentru respectivul și amicii apropiați, e semn al unei retrageri - fie și doar temporare - dintre oameni. Că apoi informația despre existența acestora a răsuflat, e altă problemă. La o adică, Florian se apucă a ridica Aninata tocmai pentru că acel Castel al Crăiței ajunsese a fi călcat de spirite montane nu chiar pe gustul acelui pustnic modern...

Nu am cercetat cu atenție despre mizantropismul / nesociabilitatea alpiniștilor noștri, aducîndu-mi aminte doar despre Emilian Cristea... Care, în răspăr cu afirmațiile despre marea-i iubire de oameni, mărturisea unui tînăr că și-a ridicat o casă pentru a fi ferit de oameni... (Dinu Solojan, în broșura E.C. in memoriam).

Iar după asta mă întorc la stilul hiperelogios, în care meșter al acestor decenii se află Dinu Mititeanu.
Nu-l înțeleg (firește, dacă nu reulesc asta, nu e o notă bună pentru inteligența subsemnatului).
Pe de altă parte, bănui că sînt nevinovat, în privința sentimentelor de inferioritate, în raport cu aceia care au nevoie de odele în cauză. În care ești declarat nemaipomenit (lăudînd pe altul, pe cale a proiecțiilor devii și tu țintă a acelor elogii). Iar de aici, te întrebi cam, cum au arătat pumnii în cap, la figurat sau ba, primiți prin copilării de acei oameni. Și inerent cum aerată pumnii pe care aceia îi distribuie altora, mai ales cînd nu-i vede nimeni.

Nesociabilii, de chiu de vai, au primit șuturi pînă să apuce să se izoleze. Alții rămîn însă în acea horă, a datului și a primitului. Nu pot pleca de acolo. Fie și pentru că au apucat la un moment dat să ocupe un pot mai înalt, la care cei doritori să evite loviturile cască gura.