M-am înamorat tîrziu (I)

M-am înamorat tîrziu de cele două fisuri ce spintecă blidul superior al Uriașilor. Înamorat de la distanță...
Oare ce-or fi simțit și cei care le-au parcurs prima dată? O sarcină în grabă, ori au apucat măcar un pic să poetizeze, fie și doar în ei?
Cred că nu au poetizat. Din mai multe motive. Căci p. e sportul detașării pînă și geografice, de locul pe care îl slăvești.

Mulțumiri lui Andrei Badea, pentru imagine.


PS

Gabriel Iliescu
Măi, pentru tine muntele sigur e o formă de relief, o verticală stâncoasă, ceva fizic? Nu cumva mai degrabă o stare de spirit? În fine, un loc favorizant pentru o stare de spirit.

Păi, multe și amestecate... Avansînd în vîrstă la mine sosește tot mai ideea „Ce caut, frate, pe aici?!”. Căci nu mai e dezinvoltura de altă dată, ci mai degrabă oboseală și teamă. Am pățit-o mergînd pe acel brîu, recent și în coborîre, pînă în pomenitul Blid. Firește, nu-i frumos a pomeni asta, mai ales în fața confraților montaniarzi... Mă refer la cei mai tineri decît mine.
Prost este că nu poți discuta situația nici cu cei în vîrstă. Nu i-am văzut să trateze așa subiect. O fi perfect omenesc să-l evite, cu alții ori chiar eu înșiși.

Dar rău pe rău se scoate, sau mai degrabă se atentuează. Nu ar strica un mic eseu public, rudă cu Freud firește, pe acest subiect.
Freud nu înseamnă neapărat (doar) sex, ci a nu fugi de gîndurile și sentimentele tale. primele nepermise, celelalte insuportabile.