Apropo de betegeală

(tot 17 octombrie 2022)

Apropo de betegeală.

Am probleme oncologice (mai abrupt spus, de cancer) la amigdale. DE care dnii doctori măa sigură că se află tratabile.

Dar tot mi s-a dus mintea la înaintașul Nae Dimitriu.

Despre el, un cogener (Alex. Ionescu) îmi scria că s-a prăpădit - 1966 - datorită unui cancer la gît. 

Pe cînd m-am trezit cu amintita afecțiune, mi-am pus problema că va fi avut și el, aceeași belea. Cea cu amigdala. Ori din apropiere. 

M-a indispus un pic faptul că Nae-a apucat 67 ani, în vreme ce eu-s amenințat să plec cu doi ani mai devreme.

Mda...

Subiectele deocheate. Precum cel de mai sus.

Și de care nu se cade, a le duce în public, ori pe aproape.

La o adică,  dacă nu se duce de acel cancer, de ceva tot s-ar fi prăpădit înaintașul nostru.

Prăpădenie pe care au fost nevoiți s-o suporte și alții, la o adică. Fiecare fu ca bradul inițial, iar apoi ajunse la etatea delicată, iar finalmente la momentele cu pricina.

În situațiunea în care mă aflu, părăsit momentan de o negură a sufletului la care nu-ți mai arde a scrie (și care mi-a stat alături în ultima săptămînă...), mi se pare un subiect aparte. Și cu nimic mai prejos în abordat, decît surplomba cutare.

Pe felie, ar mai fi de abordat o surplombă. Și anume băgatul nasului în sufletul altuia.

Oare cum o privi din ceriu Nae, așa scrise? Așa răsucit al celor legate de persoana lui (la vremea cînd era vie, firește)?
Nu-mi pot da un răspuns, dar privind pe nea Nae (Baticu), sîmt că deseori se uită strîmb, la mîrșavele-mi manevre condeierești, de pe netul prezentului ori ba.

Oare eu cum voi căsca ochii la cele ce se vor scrie (prezumție mai mult decît optimistă...) se vor scrie despre subsemnatul cîndva?

Dincolo de ultimele, băgatul cu pricina (în suflet) e o treabă delicată.

Nici nu-ți arde a scrie despre ea. Uneori, nici a gîndi pe subiect, cum mi se întîmpla ieri, în timpul unei plimbări cu o rudă foarte apropiată, prin cîmpul Popești-Leordenilor...
.
PS
Alt subiect delicat.
Sentimentul inutilității.
De pildă a ceea ce scrii.

Aici, treaba se rezolvă simplu: nu mai scrii, dai la coș etc. Partea proastă este că peste nițel timp îți revine suflul vital și te produci iar pe tipicul insului plin de viață, convins - prin adînc ori mai la suprafață -  că producțiile, ființa lui vor da gata omenirea, ba și etern.
Prin urmare, e de văzut cum îs a gestiona cele două extreme...