Mormînt C. Lehmann, 1990

Am revenit anul acesta în cimitirul din centrul Brașovului, dar nu am reușit să mai dau de mormîntul domnului Lehmann. M-am învîrtit pe acolo, în baza celor ce-mi aminteam din 1990 (cînd am fost la trei luni după deces - de care mă anunțase nea Baticu, la vestea mea că vreau să-i fac o vizită), dar nu l-am identificat.
Dar știam că există, căci văzusem niște poze!

Știam că am tras eu însumi două-trei cadre în acel iunie 1990, dar erau pierdute prin colecția de scanuri. Am dat de ele întîmplător, acum, în setul privitor la un sejur Garofița Pietrei Craiului.

Poza de mai jos o fi fost trasă pentru a reține elemente de identificare prin jur.

Imaginile aduc un pic cu acelelea luate proaspăt după moartea lui Nicu Comănescu, într-un cimitir Călărași (1936, reproduse în Amintirile unui alpinist, de N. Baticu)

Cînd scriu astea pe computer, și implicit îmi văd degetele pe tastatură, îmi amintesc de ale lui nea Baticu, săltînd pe claviatura mașinii mecanice de scris, în anii 80... Scria cu un deget, arătătorul, destul de încet (dar cu mai puține greșeli decît un ucenic, ce folosea dezinvolt mijlociul).

 PS

Aparte îndeletnicire, să scrii așa fleacuri, pe cînd te zdruncină din interior convingeri antagonice: și anume că omenirea e în nevoie de așa fleacuri, respectiv că e timp pierdut, că totul e inutil șcl...
Dar cîte nu facem noi duși ca pe ață, în existența noastră?...

Nu aș paria că zisele-mi sînt deprimante. Eu un mod de a nu mă tulbura de neplăcute.