MUNTE (cît și) Uman. Una caldă, una rece. 1 ianuarie 2021

MUNTE
(cît și) Uman.
.
Una caldă, una rece...
O dimineață tare frumoasă, în acest 1 ianuarie (în București).
Nori (acoperind aproape jumătate din boltă) aproape.
Și mai fiind multe lucruri frumoase de găsit, în inevitabila plimbare prin urbea pustie, a celui care s-a înîmplat a nu benchetui prea tare, în noaptea dintre ani.
.
În altă ordine de idei, și în baza unei porniri vijelioase în prima zi a anului (pe care o am de ceva ani), cînd voi a schima lucruri - interioare și exterioare -, m-am apucat de lucru la ediția secundă a cărții „Sus la munte, la izvor”.
.
Și unde m-am lovit la scurtă vreme de o problemă.
Interiorul dorește o anumită abordare, a modificările ce doresc să fac. Problema este că nu-mi vine să urmez acele comandamente. mai exact, o altă parte din interior se opune. Că cică nu e frumos s-afirm unele lucruri.
Mai exact, dacă vreau a pune lupă (mai critică) pe alții, sănătos este să nu uit de imperfecțiunea-mi. Și cu care nu-ți prea vine a ieși prin urbe (la figurat).
Prin urmare, se lasă cu nevoie de auto-psihanalizat, ba chiar în prime ceasuri de nou an.
Noțiunea poate părea pretențioasă unora, în vreme ce eu însumi admit că acțiunea în pregătire se află un pic diferită de canoanele dlui Freud. Comun fiindu-le, totuși, trăsături considerate inacceptabile, din adînc.
(aș minți să ascund că postarea de aici constituie al doilea pas... Pr primul nu am avut curaj inițial să îl fac public...
https://mmordean.blogspot.com/2021/01/diurne-creatie.html )
Mai terestru zis, am de glosat (în acea lucrrare) asupra mobilurilor care-l animă pe Dinu M., în construcția și perpetuarea unui mit drag dumnealui.
Defrișasem eu cîte ceva în prima ediție, dar acum e de avansat, mai exact pe omeneasca dorință de a domina lumea.
Și legat de care, cred eu, e sănătos a nu o vedea/reclama doar la alții.
Și uite-așa nevoia de psihanalizare, de care spuneam anterior.
Iar und există două etape.
A ți-o recunoaște ție, apoi a face treaba asta și în public.
Teoretic, așa ceva e capătul lumii, iar pentru așa motiv ideea și a stat la beci (cel inconștient) pînă acum. Dar încerc s-o scot la aer. S-o vorbesc (inerent, în public).
Deja nu mă mai sperii de toate astea, dar apare o nouă grijă. Ce naiba voi scrie în carte, după așa eliberare. Și care aduce o altă grijă, un alt capăt de țară...
.
Ar fi de adăugat aici că demersul e legat nu doar de lucurul la acea carte, ci și de vestea că 'prietenii' mei de la trustul România Pitorească au scos o nouă carte, mai exact dedicată înaintașului Radu Țițeica (bănui a fi acolo extrase din arhiva aceluia, ansamblate pe cît i-a dus pe dumnealor mintea).
Și acolo o parte a interiorului dorește un avans în materie de ideație (pe tipicul celei deja amintite în cazușl Cuxi-Mititeanu), în vreme ce alta i se opune, îngrozită de ceea ce dorește 'surata' a spune...
.
Ca să vedeți cu ce-și bat unii capul, în prime ceasuri de 2021!
.
Nițeluș pe felie, voiam la un moment dat - în mod acut - a-mi optimiza propria persoană (se mai întîmplă, după vreun divorț...).
Așa că cine stătea la consult zise despre AutoEducație, într-un tren de noapte către Sinaia?
Ați ghicit, subsemnatul!
(firește, se poate discuta ce s-a ales de acele înălțătoare ținte...)
Posibil ca și acum să se petreacă (minus trenul, cu fugă prealabilă de la serviciu) ceva asemănător...
Altminteri, nu-mi mai fac iluziile de altădată, spre mutat munți din loc (la figurat), dar ce poate fi reușită/satisfacție mai mare decît să recunoști că NU poți face cutare lucru?!