Diurne. Creație.

Pomeneam pe undeva că intoleranța unor confrați - la adresa afirmațiilor mele despre diverși corifei ai alpinismului românesc - a reactivat-o pe a subsemnatului, după ani buni în care căutasem a înțelege respectivii înaintași.
A ieșit de aici un calup de materiale dure ale subsemnatului, de pildă despre Mitul Cuxi Șerban ori Spiritul revistei România Pitorească.

În intervalul scurs de la apariția primei ediții a cărții „Sus la munte, la izvor....” lucrurile par să se reia la indigo.
Dinu Mititeanu îmi socotește opiniile drept aberații, exces de imaginație sau idei fixe. Bașca îmi pune în cont afirmații pe care subsemnatul nu le-a emis (de pildă că ardeleanul X s-a aflat în relații bune cu Securitatea).
În paralel, suporteri ai domniei sale - care altminteri nu mi-au lecturat scrisele - mă tratează cu deplin ou și oțet.

Prin urmare, îmi duc și eu vehemența pe un palier superior, de pildă pe cînd revizuiesc materialul Mirul Cuxi Șerban.
La o adică, acolo nu e vehemență goală... Ci aduc argumente.

Este drept că ultimele - iar de aici trec la modificarea unei prefețe interioare, aceea la capitolul  Addendum - nu se află primordiale în atitudinea unui grup precum Floarea de Colț, ci dorința de a nu trezi animozități.
Asta, poate din dorința omului cuminte de a evita conflictele cu alții, dar și pentru a-și proteja propria zonă cu lucruri foarte-frumoase, dar în bună parte false. Și principiul devenind Eu nu umblu la falsurile ori exagerările tale, tu nu umbli la ale mele.

Firește, pot avea înțelegere pentru această realitate, dar în același timp îmi văd de drumul meu, al omului care nu a fost întrebat, ce fire și-ar dori, cînd a fost trimis în lume.

**

În modificările pentru ediția II la Sus la munte, la izvor mă lovesc atît de oboseala perfecționistului, cît și se sentimentul brînzovenesc („Tache, Tache, stai cuminte...”) că spun vreunele prea tare. De pildă cercetarea mobilurilor din spatele mitului Cuxi, tratate în cheia indicibilului frate cu Freud (altele, decît cele din ediția I), ori comentariile suplimentare pe care le aduc gestului decidenților de la Floare de Colț:

”Finanțatorii nu vor să aprindă dispute inutile, iar o prefață care să echi­­­libreze ar fi o soluție, dar cine va accepta să o scrie?”

Din ce am observat eu însă, nimic nu este mai plin de sevă, decît afirmațiile pe care te-ai jenat inițial a trece pe hîrtie.
În cheie socială zicînd, sînt așa-zisele noutăți șocante, care pe de o parte duc lumea înainte, iar pe de alta devin după o vreme banalități.

**

În același timp, e de calculat pe cine ar putea interesa rînduri precum cele de mai sus (ori chiar cele din Sus la munte la izvor).

Nu e ușor să admiți, pe subiect, că interesul este și va fi nimic. Dacă vor rezona puțini...

Ai de ales însă a nu face nimic (și intrînd în conflict cu acea partre interioară ce dorește a trece respectivele pe hîrtie), și a face dar cu micul sentiment al inutilității.

Cred că mai sănătos (și dacă se poate...) este ultima variantă.

Și făcînd haz de felul vieții.
Care, prin intermediarul numit Societate, îndeamnă irepresibil supușii ei a se produce după principiul spermatozoidului. Mult, și din care vedem noi ce se va alege, ce va fi util societății, din prezent și viitoare.