Diurne...

Nicu Covaci, de la grupul „Phoenix”, sărea iute la tărăboi, la școala pe care o frecventa.
Întrucît din asta se alegea cu nota la purtare scăzută, a schimbat tactica (vezi cartea („Phoenix însă eu”). Mai exact își aștepta inamicul dincolo de poarta școlii...

Asemănător pornesc a proceda și eu...

La Bușteni, ieri (lansarea cărții „Între două lumi”), m-am purtat natural, iar pe urmă m-au luat cuvenitele remușcări. Mai exact față de un domn mai așezat de pe acolo (octogenar căruia i-am lăudat gestionarea neuronilor).
Că ce om de treabă e dînsul, și ce derbedeu mă aflu eu...

De bine ce fac asta, nimeresc pe fila lui și văd că dă link spre o vorbă pe care bănui că i se află foarte deșteaptă:

„Esența umanității cuprinsă în cuvintele Marelui Dirijor:

”Micșorați, dacă puteți, suferința din lume!” 

 

La o adică, esența umanității este să emiți asemenea măreții, dar fără să te uiți (cît de cît) atent la ele... Și să te întrebi apoi, dacă în urma înîlțătorului tău îndemn („Micșorați [...] suferința în lume!”), necazul cu pricina s-a redus măcar atîtica.

Cît de frumos pune S. Celibiadache la treabă pe alții (altminteri sarcina este mai mult decît sisifică)!

Dacă stau să mă gîndesc, de la Adam s-au emis asemenea sentințe, pentru ca să pice bine celor din jur, dar și nouă înșine (folosesc aici iar metafora cu mîna mamei sau profesoarei pe creștet, că ce copii de treabă sîntem, preluînd jongleria cu așa pastile)...

Este drept că lumea nu este precum subsemnatul. Ea, lumea, nu cercetează. Pentru că se duce dracului giudețul, acolo unde se simte bine. În paralel, Stăpînirea încurajează așa gen de drog, căci îi ține cît de cît destinși supușii, în țarcul ce conduce.

La o adică (și repetînd că oamenii normali nu giudecă precum rebuturi ca subsemnatul), a existat și există o campanie întreagă din partea Stăpînirii, pentru a canaliza omeneștile umori, agresivități ale supușilor, în direcții cuminți. Domeniul culturii este unul dintre ele. Iar ea fiind, în opinia mea, un moft - dar de simțit bine -, grație căreia insul ceva mai destupat nu umblă bosumflat prin agora, încurcînd socotelile pomenitei Stăpîniri... PS Uman este și să pretinzi că ai descoperit esența umanității... Însă ar putea vreun adevăr să pice bine la inimă?

IAR DE AICI încep să mă leg de o postare (foarte probabi o serie) legată de cele simțit, de subsemnatul egocentrist, la manifestarea de ieri, de la Bușteni.

Iar prim pas ar fi a spune că nu izbutesc să am Dumnezeu. Mai exact vreo eprsoană, la care să nu sar ca mai sus, cînd îi observ vreo omenească...

Nu pot. Asta, deși am de pierdut.

Ci procedez ca mai sus.

În paralel, apropo de cotocodăcita serie, o idee va trage pe alta. Mai exact va trage din adăncul interziselor niște idei, care vor durea, apoi se vor răci, iar ața lor va porni imediat a remorca altă interzisă, de Nu am curaj să gîndesc/spun altora așa ceva!

Scriu așa ceva doar pe blog, întrucît fila mea Facebook se află precum Nicu Covaci la școala lui elementară.... Acolo trebuie să par cît de cît la locul meu...