Glandă

Există o anumită subiectivitate a ființei umane, preluată în societate și care se întoarce la individ prin forma educației (instituțională, dar și de familie).

Revăd așa situație în clinciul ce am recent cu brașoveanca Andra Bunea, pornind de la această postare a ei:

”Am vrut si eu sa aflu ce varsta are Elena Lasconi, asa ca am cautat pe net. Are 52 de ani (e nascuta in 1972). Dar arata de (cel putin) 62 ani. Imi poate explica cineva cum reuseste sa arate cu 10 ani mai batrana? E socant sa vad cat de imbatranita e la 52 ani.”

 

Mircea Ordean
Devin curios de ce te irită, de fapt, doamna Lasconi. Simt că e vorba de invidie.

Andra Bunea
Invidie ?! Nu, pur si simplu curiozitate. Sunt o persoana foarte curioasa. Femeile in general sunt curioase.

Mircea Ordean
Îndrăznesc, în baza unei experiențe de viață nu chiar mititele, să îmi mențin părerea de mai sus. Totodată, și deși nu mă vei crede, știu să citesc (foarte bine) printre rînduri. Să le traduc, în ale filoanelor interioare pe care le reprezintă.

Andra Bunea
Ai dreptul sa crezi ce vrei. In ceea ce ma priveste, pot sa-ti spun ca te inseli. Viata m-a invatat sa nu fiu invidioasa. Sunt foarte fericita cu ce sunt si ce am si chiar nu invidiez pe nimeni ca are mai mult sau ca are altceva. Chiar nu poti sa crezi ca nu exista persoane invidioase pe glob ? E dreptul rau, dar eu imi cunosc motivatiile si de aceea pledez nevinovata la aceasta acuzatie.

Mircea Ordean
(„pledez nevinovata la aceasta acuzatie.”)
Nici o problemă.
Dacă execut o defilare pe această filă a ta, dau pe undeva de vreo femeie și de zisa (ta) că ce bine arată / pare cu zece ani mai tînără?
Ori că ce sexy este?

Andra Bunea
Nu e timpul pierdut !

Ca femeie observi imediat chestiile astea. Femeile privesc cu alti ochi decat barbatii. Fiind o persoana publica, am vrut sa aflu ce varsta are. Mie mi se parea trecuta de 60. Asa ca mi-am exprimat socul sa constat ca arata mult mai batrana decat varsta ei reala. Sau nu-mi dai voie sa-mi exprim opinia ? Vad ca imi faci un adevarat rechizitoriu. De ce deranjeaza ? E o pb daca deranjeaza. Pe mine nu ma deranjeaza daca cineva ma face grasa, batrana, etc. Fiecare are dreptul la parerea lui. In plus, imaginea mea de sine nu depinde de modul in care altii ma percep din exterior.

[Urmează un comentariu pe care îl șterge, după reacția mea de mai jos]

Mircea Ordean

„Sau nu-mi dai voie sa-mi exprim opinia ? Vad ca imi faci un adevarat rechizitoriu. De ce deranjeaza ? E o pb daca deranjeaza. ”

Sîntem totuși oameni mari...
Îmi adresezi în citat o întrebare.
Nu apuc să răspund da ori ba, dar te lansezi în ce urmează acolo...
Parcă nu e ok.
„Vad ca imi faci un adevarat rechizitoriu. ”
Dacă observațiile mele îți par rechizitoriu, parcă nu mai e problema mea. Senzorul interior, care vede lucrurile drept rechizitoriu, îți aparține în totalitate.
Dacă tot aduci vorba, poți să-mi faci liniștită vreun rechizitoriu (la o adică, și faci, în ultimul comentariu...).
Nu va cădea cerul dintr-atît.

Oamenii îmi pare să-și confecționeze intervențiile publice în funcție de subiectivitatea lor („Văd lucrurile cît să îmi pice bine ...”, iar în același timp practică de pe o parte mascarea adevăratelor intenții, iar de pe alta oratorie, pentru o mai bună convingere a celorlalți.

Mergînd inevitabul doar pe așa drum, au probleme cînd dau peste cineva din afara cercului.

Nu știu exact de unde mi se trage altfelul, raportat la majoritatea oamenilor.

Foarte probabil de la faptul că părinții mei (cu precădere mama) au fost copii viețuind în bună parte de familie. Adică de locul unde se clocește amintita subiectivitate/atitudine de simțit bine.

Și unde, cînd ai vreo invidie pe cineva gen E. Lasconi, te exprimi precum o face Andra.

În lipsa unei așa plase de siguranță, pentru manifestări cît se poate de omenești, nu le poți practica (asta deși poate ai vrea). Căci ai avea probleme, nesusținîndu-te nimeni, cînd dai de vreun seamăn cu așa protecție (și doritor totodată să încalece pe altul).

Ca urmare, perseverezi în stilul subsemnatului, iritat de neadevărul unor zise precum ale Andrei, dar și de invidia pe cei care au un grup.

PS
Finalmente, Andra face un lucru rar (în mediul ei, poate și în viață dînsei):

La care răspund după cum se vede în facsimil.

Și unde, după cîteva secunde investigative, mă sperii eu însumi, asupra gradului dorinței (lui Ordean) de a fi acceptat, între semeni.

Eventual de cît săru-mînism aș fi în stare, dacă aceia ar fi ca în filme/visele mele frumoase...