Nu sunt amatorul ideii de poveste IVD (în volum deja)

Nu sunt amatorul ideii de poveste, atât de întâlnită în media. Dar mă las, uneori, pe aripile imaginației controlate. De pildă cum va fi decurs asasinatul lui IG Duca în acei ani '30, și în gara din imagine...


Nu sunt neapărat vreun sadic, ori vreun doritor de sânge, cu așa pornire. Culmea, mi se pare mai plin de viață decât orice, să îmi imaginez întreaga poveste din acea zi de 30 decembrie 1933... De pildă cu cei trei gardiști așteptând zgribuliți ceasuri întregi, cu fierul rece al armei sub haine, să coboare prim-ministrul, de la castelul Peleș...

Pe așa felie mai meditam uneori cum îi va fi decurs ziua fatală lui Gică Rafail înainte de a urca prin hornurile Văii Seci a Caraimanului (1930)... Cum îi arăta postavul hainei de pe umeri, pe cînd suia prin Poiana Mare, către ungherul de munte care îi va fi fatal. Ori transpirația localnicilor care au venit să îi evacueze trupul (iar la baza muntelui așteptând oficialitățile pentru întocmirea actelor, nervoase și cu țigara aprinsă).

Na poveste!, ar zice aici Caragiale...