„Luni, 20 noiembrie, la Cluj-Napoca...

„Luni, 20 noiembrie, la Cluj-Napoca, în cadrul Transilvania Mountain Festival, va fi lansată „Iarna în munți”, ceremonia fiind oficiată de Ovidiu Blag, el însuși un excelent model în tot ceea ce face. /.../
Din caldele cuvinte ale lui Cosmin Andron apare în prim plan idea de model. Nevoia de model, speranța într-un model, modelul mentor care nu predică din amvon, ci trage, cum se spune, alături de tine. Iar Dinu Mititeanu, dincolo de toate împlinirile lui – numeroase și întru totul de prețuit – are și această superbă virtute, cea de a fi model pentru toate generațiile.”
(Mihai Ogrinji)

Privesc deseori la formula asta, că vreun seamăn se află model… Sună mai mult decît frumos, pînă și un frustrat, un invidios pe fericirea altora - ca mine - va recunoaște asta.
Apoi mă apucă o boare ceva mai terestră. Însoțită de curiozitatea cum arată, ce face un model. Respectiv, iar el fiind un model, oare se apucă alții a-l copia? A-i prelua cutare ori cutare însușire?
Iar de aici, lucrurile se complică/devin complexe în mintea mea. Mai exact, nu e treabă simplă, să iei concret pe careva drept model. ă te uiți la cutare trăsătură a lui, iar apoi să decizi că o vei copia, că o vei integra în conduita ta.

În practică, simt că lumea nu se grăbește la așa ceva. Și cănd se apucă a copia vreunul, o face instinctiv, iar așa fruct al adîncului va avea oroare de opusul său, și anume creațiile conștiente, în baza frumoase idei (sociale), de model.
Cred că se întîmplă altceva… Ne plac „izvoarele” de plăcere captabile ușor, cît și imediat. În așa categorie intră vorbele mari. Esențial în cazul lor nu le este scaunul la cap, ci plăcerea pe care o produc în suflet.

În acest stadiu al vorbăriei mele, aș da un ochi și asupra formulelor, de tip 'model', ce ajung să bucure omul normal. Și pe care acela le dobîndește pe calea educației. Ultima reprezentînd și un mod de a implanta 'elevului' nu doar valori (de genul „Cînd vine vorba de țara ta, trebuie pe de o parte să /zici că/ o iubești, iar pe de alta să latri/murseci pe acela care nu procedează așa”), ci și expresii, comune cu ale altor educați, și care permit astfel comunicarea. Ori a ne bucura împreună la un discurs frumos. Ultimul fiind o îmbinare de noțiuni care ne plac nouă, celor de rînd, cît și celui/celor care se află mai mari în societatea locului.

Acolo asculți un discurs despre modele și te simți bine. Ori despre decembrie 1989, pe fila dnei Marilena Rotaru.

La ultimul, ca tot insul needucat (dar fan Petrarca: „Nu cunosc lucru mai plăcut, decît a învăța”, am dat să culeg eventualele informații interesante. Or `solul' de acolo nu oferă așa ceva. Informațiile sînt puține și partizan/subiective. Dar locul e plin de formulări plăcute sufletului, acelor inși educați, iar totodată membri ai unui grup apropiat de interese. Iată un extras:

„La fel am simțit și marți, când am trăit, din bancă și de la catedră, prezența într-un vast catalog al afinităților, aleselor prețuiri, gratitudinii profunde, bucuriei curate, libertății binecuvântate. Cu mulțumiri și adâncă recunoștință, strig o parte a acestui catalog (el e cu mult dincolo de ce a încăput în Aula Bibliotecii Academiei) cu care am împărtășit marți un exercițiu de admirație reciprocă.”

Inevitabil, și de bine ce pomeneam mai sus că mă aflu un ins frustrat etc., m-am întrebat cum stau respectivii la așa capitol, dacă au nevoie de respectivele „perii” , deloc-deloc singulare în acel material.

PS
E comemorată zilele acestea Monica Lovinescu, fost comentator cultural la postul de radio Europa Liberă, în anii comunismului.
Zicea dumneaei: „Pe memorie se întemeiază spiritualitatea oricărui neam, iar în anumite încercări extreme din memorie și doar din ea izvorăște salvarea”.
Pornind de la acel extras, care fără îndoială extaziază mulți compatrioți, pardon, români!), imediat mă întreb cum arată salvarea aceea. Respectiv ce s-a ales de ea. Sîntem salvați azi șamd?
După aceea, privesc la restul bucății, identificînd interesele din spatele vorbelor frumoase... Căci nu e îndeajuns a le legăna în discursuri-miere, ci și a folosi acțiunea în folosul propriu, mai exact al situării cît mai înalte, în societate. În context, a jongla cu termenul de spiritualitate, de pildă, e o cale de a sui, spre locuri atrăgînd reflectoare, și dobîndind astfel suportul unei categorii importante de oameni.

În baza acestor amănunte, diriguitorii vor trata amabil grupul nostru, declarîndu-ne mari, iar în paralel repartizîndu-ne un ban cinstit, pe calea instituțiilor culturale în care ne aflăm cuprinși.
Diriguitorii ne vor fi recunoscători și pentru că, aducînd oameni de rînd în „ograda” noastră, îi domolim, prin sentimentul că se află într-un loc valoros, și sub pulpana vreunui „elefant”alături de care el, „șoricelul” tropăie pe puntea vieții.
Or, așa încîntare îndepărtează de spectrul anarhiei, ce îngrozește orice conducător de țară demn de acest nume.

PS2
„ Dinu Mititeanu [...] model pentru toate generațiile.” (Mihai Ogrinji dixit)

Cred că ultima grijă a unui om ce vîntură asemenea formule este să verifice, dacă:

1) într-adevăr este model
2. dacă este model pentru o întreagă generație (adică sumedenia de inși ce compun așa ceva, în cazul nostru de o generație montană)
3) dacă e model apoi pentru toate generațiile (urmînd a decreta cam care sînt alea, gen de la ăia născuți în 1900 toamna, pînă la cei care au mers la școală în toamna asta).

La chestiune, din experiența mea, nimeni nu sare în sus mai tare decît insul (aparent civilizat) de ale căruia așa minunății te îndoiești. Explodează, iar instinctiv cine ar avea obiecții la acel balon de gogoși (asta dacă nu cumva el însuși flutură ori aplaudă ceva asemănător, prin alte ogrăzi) se sperie. Și renunță a-și face cunoscută părerea.
Am sentimentul că vorbele mari semnalizează o cantitate echivalentă de agresivitate, gata să producă un cataclism, dacă lucrurile nu stau cum îi vine bine respectivului. Asta, dacă acela se simte într-un mediu cît de cît protejat, pentru firea și interesele sale..