La o plimbare de seară, trec pe lîngă o librărie religioasă, la poalele Dealului Mitropoliei (e interesant că i-a rămas acest nume, deși de un veac acea instituție a devenit patriarhie...).
Sumedenie de titluri acolo, care îmi trimit imediat gîndul la ideea de a servi celuilalt ceea ce vrea el să audă. Cu subiectivitatea aferentă. A autorului, respectiv a publicului vizat (dacă atragem și vreun neutru, cu atît mai bine). Asta, pentru că avem nevoie de fals, unul oblojind sufletul, pentru a răzbate mai bine prin lume.
Observînd un titlu din acea vitrină, nu departe (la poalele statuii lui Barbu Catargiu)...
Acesta servește inevitabil și el povești (dacă nu i le pun alții în cont...), cum că „Totul pentru Patrie, nimic pentru noi” (aici avînd de cîștigat nu doar expeditorul ideii și destinatarul, ci și pomenita Patrie)
... dau să mă lămuresc - via search net - despre Richard Wurmbrand.
Acesta, după ce se școlește comunist în Moscova interbelică (inevitabil, și cum să-ți distrugi semeni), o sucește total, devenind om al Domnului (luteran).
Dau un ochi în zisele lui, ori despre el, și inevitabil subiectivitatea / servitul celuilalt ce prinde bine (lui și mie), e prezentă.
Datorită ei, avem sentimentul de a fi valoroși, iar totodată protejați de ceilalți...
Cum anume sînt ceilalți? Păi, precum în acest enunț, din presa sportivă:
„<Ridicol!> Sergio Conceicao a dat de pământ cu Istvan Kovacs şi asistenții lui. Gestul făcut de Vasile Marinescu după gafa uriașă. ”
Nu atragi omul (normal, curent) dacă nu folosești formule precum cele subliniate, mai sus. A da de pămînt, de pildă. Și care eliberează agresivitate, iar totodată coboară pe inamic (fiind ridicol, el este inevitabil mai mic decît emitentul acelei formule).
