Focus pe obiectul ei, dar în paralel și ceva distanță, pentru a lăsa imaginația, alte-dorințele să alerge, să paraziteze (în sens plăcut) pe acolo...
E cazul porțiunii de munte din imagine (în bazinul Urzicii superioare, din Bucegi).
Mi-e al naibii de dragă, mai ales cînd i-s departe (de pildă acum, în neguri citadine de noiembrie).
PS
Parcă aș mai identifica o însușire a amorului.
Prudența.
Cînd vezi că acea persoană/zonă - spre care îți dă irepresibil ghes inima - riscă să-ți producă neplăceri, dai îndărăt.
E și cazul subsemnatului, care n-a îndrăznit astă vară să abordeze un pasaj expus, din frumoasa pîlnie ce se vede în poză.
