Nicu Dragomir, la deces (II)

AȘ COMPLETA CELE SCRISE IERI despre (răposatul) Nicu Dragomir cu cele de mai jos...

Este un material de data asta pe principiul drag mie, „Waiting fot the Worms).
(nu sînt aceia care se înfruptă din trupurile celor ajunși în țintirim, ci piesa anticului grup Pink Floyd, iar implicit o anumită curgere, a scrisele mele)

 

Pomenisem că pe Nicu niște amici de-ai săi îl îndemnaseră la un stil de viață mai sănătos, dar acesta nu-i ascultase.
(la chestiune, din start am intuit a fi la baza decesului o problemă de alcool. Așa-mi spunea genul de fizionomie, plus comportament)

La chestiune, cineva (mai temător de gura lumii) mi-a transmis următoarele, legat de Nicu: 

„Un jeg de om , nesimtit , mi-a tot scris jigniri in spatiu public fara a ma cunoaste personal si fara sa ii zic ceva. L-am tot raportat si blocat fara a se opri! Asa mult mi-am dorit sa dau ochii cu el, dar norocul l-a protejat . Ultimul msg pe care il l-am scris in privat a fost sa il manance canceru stiam ca face citostatice
Da-l in sange de sclav betiv”

Tonul nu este dintre cele mai elegante, dar de aici se naște ideea că avem ceea ce culegem. Iar asta fiind valabil inclusiv la subsemnatul, în cazul inevitabilei extincții...

Același continua:

„Cred ca de la bautura [i s-a tras]

Mai scria [pe Fb] asa din joi in paste

Dimineata sau pe la pranz puteai avea cu el o conversatie normala

Chiar era ok

Apoi seara te futea in gura

In fine da.l in mortii lui

De aceea nu am vrut sa scriu pe facebook ca na...

Sa pastrez un limbaj mai decent in spatiu public”

.
TEORETIC, sînt mai mult decît blamabil publicînd extrasele de mai sus. Dar pe de o parte vină își are și Nicu, de a se fi stropșit la respectivul cît acela să replice, fie și măcar acum, cu cele de mai sus.
.
Totodată, parcă nu e o treabă ca amicii răposatului de azi să tacă mîlc, în privința unor asemenea manifestări.
.
IAR DE AICI, se poate explora de unde simpatia lor, pentru zurbagiul (termenul este totuși elegant) în cauză.

.
Intuiesc, în principal, un personaj similar în universul lor familiar, iar pe acest fond (fiind de-al lor') ajungînd să-l compătimească. Să-i treacă cu vederea, în ideea (generată de țarcul comun de existență), „Nu vezi cît suferă, ce viață grea are lăsată de la Dumnezeu?”
.
Dincolo de asta, îmi amintesc faptul că eu însumi trăgeam la măsea, la vremea clinciului inițial cu Nicu Dragomir. Este drept că asta nu ducea la mitocănii (avînd suficiente alte arme în panoplie), dar paharul în preajmă era același.
Și chit că frecvența era diferită (vă las pe dumneavoastră să apreciați cine îl ridica mai rar) .
.
În context, mă pot întinde un un text pe felie, despre acea înclinație a subsemnatului. Îmi vine mănușă, la bani mărunți.
.
Tot întru asemănări, mi s-a întîmplat să am parte și eu, de un cancer. Și legat de care o apropiată persoană socotește că a decurs din agresivitate (prin cărți, eu citisem de tristețe).
.
Nu știu cum a gestionat el, dar la mine alcoolul se afla treabă destul de rară, pentru a nu încurca lucrurile.
În același timp, am avut - ca orice barză chioară - baftă, pe felie...
.
Tărășenia nu s-a dezvoltat suficient de agresiv pentru a încurca fatal lucrurile, iar totodată, mergînd în lăudatul spital Fundeni, m-am luat cu mîinile de cap de atmosfera și aglomerația de acolo!
Așa că, după un moment de descurajare (”mai bine mor, decît să merg în tîmpenia aia de atmosferă!”) am ajuns la clinică particulară, ce lucra inclusiv cu așa-numită decontare CAS.
Una spălată (chit că doctorița curantă era cam acră), și care m-a trimis pentru tratament într-un spațiu și mai dat în mă-sa, în incinta complexului Enayati, din nordul Capitalei.
.
În așa situații, cam nimeni nu-ți spune ce te așteaptă, ce se ascunde dincolo de termenii chimioterapie, respectiv radioterapie, belelele inerente acelora te iau pe nepregătite și cred că nu pe puțini îi duc - voluntar (cu... moartea pe moarte călcînd) - pe buza extincției.
.
Am avut însă noroc de partenera mea Tatiana, de felul ei asistentă medicală (și nu una de colea), care s-a ocupat de toate compensările necesare, unui organism stors de acea terapie.
.
Iar acum, după patru ani, o duc ok...
.
INDISCUTABIL, am vorbit mai sus mult (și, mascat, favorabil) de propria persoană.
E un lucru foarte urît, admit spășit asta...
.
Revenind la Nicu, ce să zic...
Îndeobște, după ce dau cu parul, mă iau simpatiile pentru fostul adversar. Foarte probabil că de acum o să-i tratez cu ceva duioșie, trecerea prin viață...
.
Remarc pe felie că la un moment își postase o poză de pe la 15 ani, diafan... Era probabil dorință de regresie, în acea epocă lipsită de probleme.
Ca un făcut, cu cîteva zile înainte de sfîrșit pomenea - fără să-i fi reținut bine numele de (Sandu) Pizanti... care și el e dus dintre noi, fie și în urma unui accident pe munte.
.
CA ÎNCHEIERE.
Teoretic, îmi bag nasul din plin în sufletul altora.
Dar e și problema acelora, dacă sînt atît de sensibili, la treaba asta.