duminică, 15 iunie 2025

Despre foamea de considerație și modurile în care ne-o dregem (I)

„Alpinist de mare valoare, sportiv prin excelență, concitadinul nostru /.../ poate fi un model de urmat pentru tânăra generație..."°


Urmează tânăra generație vreodată modelele?
Din câte am studiat eu istoria, nu prea. 
Nu am auzit vreunul să spună „Eu mă revendic spiritual de la..." (iar cînd o zice, o face absolut de sanchi)...

*
Mi s a întâmplat să am cândva o relație, să i zic, de mentorat. Subsemnatul pe lângă un om de la care a vrut să învețe una alta...
Sunt complicate rău însă lucrurile, în așa ceva. Căci acel om are de toate și bune, și rele. Iar ultimele te deranjează mai rău, decât în cazul unui om de pe stradă...
În ultima vreme, se întîmplă să fiu eu oarece model, pentru un tînăr.
Iar lucrurile stau cum am stabilit, imediat mai sus...

PS
E foame mare, în localitățile mai mititele, de considerație... (v. PS2) 
Mă uitam deunăzi la modul în care e privită moartea unui șef de formație Salvamont (ceva mai demult), undeva la poalele Bucegilor.
Și despre care Walter Kargel scria că s a accidentat mortal în urma consumului de alcool.
Mircea Ordean
Walter Kargel scria prin 1974 că lui Pușcaș i s a tras de la consumul de alcool...

Cornel Tomulet
Mircea, te rog să înțelegi că este fals, el nu fuma și nu consuma alcool în exces , nu cred că este vreun om care la cunoscut din Bușteni sau din România, să susțină acestă afirmație, el fiind și ghid ONT. Orice om care avea o asemenea poziție în acea perioadă și plimba pe munte cam toate grupurile de turiști din străinătate și cu anumite privilegii, este normal că avea și câțiva dușmani,( s-a vehiculat că a fost înpins de cabanierul din Caraiman că nu ducea turiști străini la cabană , cabanier Nae Zbîrcea, deci ceva absurd fiind și prieteni buni).”

 PS2

E foame mare, în localitățile mai mititele, de considerație.”

...Dar cine nu e în pană de considerație?

Uite, să vezi ce repede aș renunța eu la așa materiale acre, dacă aș fi gâdilat între coarne... Că ce frumos și deștept sînt.
Altminteri sunt perfect conștient că, în vreo 3400 de ani, o să mi sosească acea considerație...)

PS3

Nu cred că Walter Kargel și-ar fi permis să scrie despre amintitul alcool (din cazul morții lui Pușcaș), în Almanahul turistic 1974, în lipsa unor dovezi sigure. Puteai fi tras la răspundere mult mai prompt și mai neplăcut pe atunci, decît azi, în epoca vorbelor aruncate pe net.


Prima echipă Salvamont-Bușteni: șef Nelu Pușcaș, Ghe. Jitaru, Gică Treabă, Nelu Bratu, Radu Cața, poză este făcută pe V. Caraiman în 1970.”

(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu