Un subiect de care nu se discută

Pe cînd îmi reamintesc (pe cît e asta posibil) sentimentele din timpul turelor montane din deceniu-mi de vîrf pe acolo, stau și mă întreb un lucru. Și anume cum va fi arătat starea cea nasoală, care împingea neapărat pe acele drumuri (unele nu chiar lipsite de riscuri, iar totodată generînd ceva tensiuni în mariaj).
Acea stare lăuntrică nu-i deloc ușor de mirosit, însă o idee despre ea îmi dădu o felie de vis (s-o spun pe-a dreptul: din categoria coșmar...) de azi noapte.

**

Un subiect de care nu se discută.
Regresia fizică a vreunui montaniard.

**

Probabil așa înălțătoare gînduri îmi vin și din faptul că mi-i ultima zi de job (30 iunie 2023), dincolo de care îmi voi prelua condiția de total pensionar.
Or așa situație tulbură, inclusiv pe palierul psihologic al slăbirii barajului, către vulcanul interior unde circulă ideile neconvenabile.
Unele mie, ce să mai spun acelora cărora am indelicatețea de a le prezenta...
.
Poza alăturată se vrea o metaforă a ideii de drum prin viață. Și unde, asemenea segmentului din magistrala 100 din imagine, te mai oprești imprevizibil la un stop roș', din motive de lucru la linia șubredă ce urmează...